Bunica a zâmbit, apoi şi-a lăsat poşeta pe scaunul liber de lângă ea, dar şi-a păstrat cheile la vedere, punându-le pe masă, lângă şervet. Pe un inel stăteau prinse două chei cât se poate de banale şi un neobişnuit medalion albastru. Acesta era subţire cât o foaie de napolitană, avea un diametru de aproape opt centimetri şi scânteia nefiresc de tare în camera slab luminată. Făcea să sclipească partea din spate a meniului din mâna mamei, şi vedeam mici puncte albastre reflectându-se în argintul tacâmurilor. (...) Chiar în mijlocul cercurilor se afla o clepsidră. Nisipul continua să curgă dintr-o parte în cealaltă, cu toate că medalionul stătea culcat pe masă.(...)
Când a pus medalionul la loc pe blat, l-am luat, ca să mă uit mai bine la el. Era uimitor de uşor pentru dimensiunile lui. Abia dacă-l simţeam în palmă. Curios lucru, mi-am petrecut degetele celeilalte mâini peste mijlocul lui sclipitor şi, deodată, am simţit un intens impuls de energie. Mici raze de lumină au izbucnit din cerc, împrăştiindu-se în tot felul de unghiuri, iar încăperea parcă s-a pierdut în fundal. Îl auzeam pe tata şi pe Katerine vorbind, însă discuţia lor semăna cu zgomotul făcut de un radio sau un televizor care e pornit într-un colţ îndepărtat al casei.
Bucătăria a fost înlocuită cu un vârtej de imagini, sunete şi mirosuri ce îmi aţâţau toate simţurile: vântul adiind într-un lan de grâu, clădiri înalte şi albe, ce vuiau uşor, părând înălţate pe malul oceanului, o gaură întunecată (care putea fi o peşteră), vocea cuiva plângând în hohote.
Imaginează-ţi că tu eşti Kate, fetiţa de 12 ani care trece prin aceste întâmplări. Alcătuieşte o
compunere de minim 10 rânduri în care să oferi o continuare a textului dat.
(trebuie sa scrieti din imaginatia voastra)
Va rog dau coroana
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Cu toate că mi se părea ciudat ceea ce văzusem, eram uimită de tot. Am continuat să merg prin casă încercând să descopăr ceva nou, la fel cum am descoperit bucătăria cu acele lucuri neobișnuite. Am ajuns în sufragerie și, deodată am auzit brusc un sunet venind dinspre fereastră. Îmi bătea inima, dar am știut că nu trebuie să fiu eu cea care fuge de sunet. Când am ajuns în fața ferestei am văzut o fată, era o fată înaltă, cu ochii albaștri ca ocenaul și cu părul blond . Am întrebat-o ce căuta pe acolo, dar apoi am regretat asta, deoarece pentru o secundă am uitat că nu trebuie să vorbesc cu străini, mai ales cu cei care mă strig, deși eu nu-i cunosc. Ea mi-a zis ca este în căutatrea unui medalion pierdut, care a fost, cândva a bunicii ei. Știam că bunica mea a avut un medalion, dar nu am îndrăznit să-i spun. Atunci am întrebat-o de ce era interesată de el. Aceasta mi-a zis că bunica ei a salvat-o când era în pericol, iar că înainte ca ea să moară a vrut să aibe acel medalion. Dezamăgită, i-am spus că eu îl am, bunica mea l-a găsit acum mult timp. I-am dat fetei înapoi medalionul care îi aprținea pentru că așa era corect.Imediat ce i-am înapoiat medalionul am revenit brusc înapoi la mine acasă , auzind mai bine conversatia intre tata și Katerine și văzând doar realitate în care mă aflam, bucătăria normală, sufrageria ca și până acum, etc..
De atunci am rămas prietenă cu acea fată pe nume, Korina.
SPER CĂ TE-AM AJUTAT! SCUZE, DAR AM PIERDUT MAXIMUL DE RÂNDURI, O MAI SCURTEZI TU DACA ÎȚI PLACE ASTA..
SUCCES!