Question

calul balan de ion creanga rezumat

Answer 1

Autorul ne prezintă satul Humuleşti,satul natal,un sat mare şi vesel,peste apa Neamţului împărţit în trei părţi:Vatra Satului,Delenii şi Bejenii.Era un sat cu oameni gospodari,cu flăcăi voinici şi fete frumoase,cu biserică frumoasă,cu şcoală,cu preoţi şi dascăli,care făceau mare cinste satului lor.
Părintele Ioan era un om vrednic şi bun.Bădiţa Vasile,dascălul bisericii era un holtei zdravăn,frumos şi voinic,şi-i sfătuia pe oameni să-şi deie copiii la învăţătură.Astfel că s-au adunat o mulţime de băieţi şi fete la şcoală,printre care eram şi eu,spune autorul care se prezintă a fi un ,,băiet prizărit,ruşinos şi fricos”. Printre elevele şcolii a fost şi Smărăndiţa, fata popii, o fată ageră la minte, silitoare, care îi întrecea şi pe băieţi, şi la carte, dar şi la nebunii.
Într-o zi părintele a adus la şcoală un scaun nou şi lung, pe care l-a numit: Calul Bălan. Într-o altă zi, părintele a venit la şcoală cu Moş Fotea, cojocarul satului, care le-a adus un biciuşor de curele, iar părintele îi pune nume: Sf. Nicolai, după cum este şi hramul bisericii din Humuleşti. Bădiţa Vasile a zâmbit, iar şcolarii ştiau că la fiecare greşeală vor fi puşi pe scaunul Calul Bălan şi vor primi drept pedeapsă câte un sfânt Nicolai. Fata popii, Smărăndiţa a fost prima care a mâncat „papara“.
Multe întâmplări s-au mai derulat. Într-o zi, Nică a lui Costache este pus de dascăl să mă procitească, dar greşelile se adună una după alta. Prind momentul, ies din şcoală şi fug spre casă. Nică şi cu Toader se iau după mine. Reuşesc să scap teafăr, îngropat în ţărâna unui păpuşoi, iar când ajung acasă, hotărăsc să nu mai merg la şcoală. Însă părintele s-a înţeles cu tata astfel că „m-au convins că e păcat să rămâi fără leac de învăţătură“. La scurt timp Bădiţa Vasile este dus la oaste, aşadar , şcoala a rămas pustie pentru o bucată de vreme. O parte dintre elevi au rămas pe lângă părinte, duminica stăteau la strană, iar de Crăciun şi Bobotează însoţeam preotul la casele oamenilor. Mama avea mare încredere în mine, ar fi vrut să ajung popă, însă tata îi reteza speranţele de fiecare dată. În acea iarnă, mama iar s-a pus pe capul tatei să mă deie la şcoală. Refuzul tatei veni numaidecât. Dar, tot cum a zis mama a rămas. Într-o duminică a venit tatăl mamei, bunicvul David Creangă din Pipirig. Auzind de cearta părinţilor, s-a hotărât să mă ducă la şcoala din Baloş, acolo unde au învăţat şi copii lui, Vasile şi Gheorghe. Aşadar, a fost convins şi tata că e mai bine să fac şcoală, iar două zile mai târziu am plecat cu bunicul spre Pipirig. După o baie în Ozana, murat şi îngheţat din cap până în picioare, am ajuns la bunica, o femeie bună şi miloasă din cale-afară. Împreună cu Dumitru, fratele mamei cel mai mic, am plecat la Broşteni la şcoală, bunicul ne-a lăsat în gazdă la Irinuca, într-o cocioabă de pe malul stâng al Bistriţei. Ajunşi la şcoală, profesorul a poruncit să fim tunşi chei, ne-a dat de învăţat după puterea fiecăruia. A trecut o bună bucată de timp, până când am făcut râie, de la caprele Irinucăi, de care n-am scăpat aşa uşor. Într-o zi, pe când Irinuca nu era acasă, ne-am suit pe deal, am rostogolit un bolovan peste casa Irinucăi şi caprele acesteia, iar de frică am fugit la bunica. Aceasta ne-a scăpat de râie şi ne-a trimis acasă. Mama m-a aşteptat cu braţele deschise iar în ziua de Paşti, spre fericirea mamei, am cântat „Îngerul a strigat“ la biserică, încât toţi oamenii au rămas miraţi la mine.