Când s-a format poporul român? *
Răspunsuri la întrebare
Explicație:
Specialiştii care au documentat o serie de culturi arheologice descoperite pe teritoriul României de astăzi spun că populaţiile stră-româneşti au început să se cristalizeze începând cu secolul VIII d Hr. Un proces care se presupune că s-a definitivat undeva în jurul anului 1000. Singurele dovezi sunt cele arheologice. În principal, este vorba despre cultura Dridu, o cultură care dovedeşte existenţa unor comunităţi rurale închegate în care se vădea apariţia unui nou etnos, cu influenţe sale diverse, în special slave şi romanice. ”Cultura Dridu trebuie înţeleasă pentru mediile de caracter rural ale secolelor VIII-XI“, preciza reputatul cercetător Ion Nestor. Cultura Dridu poartă numele după staţiunea eponimă din Ialomiţa, dar care a fost documentată pe tot teritoriul României de astăzi. Practic, în aşezările culturii Dridu se remarcă prezenţa unor populaţii rurale, sedentare, care trăiau în sate, uneori cu locuri întărite pentru refugiu în faţa invadatorilor, dotate cu palisadă şi val de pământ. În aceste aşezări s-au descoperit numeroase unelte agricole, dar şi cereale carbonizate. Totodată, arheologii români au remarcat prezenţa unui aspect cultural chiar mai vechi decât Dridu.
Este vorba despre cultura Ipoteşti-Cândeşti, răspândită pe un spaţiu vast, de la Nistru şi până în zona Munţilor Balcani. Se consideră că aşezările culturi Ipoteşti-Cândeşti, cu aspectele sale regionale sau locale, precum Răducăneni, de exemplu, în nordul Moldovei, datează din secolele VII-VIII d Hr. La fel ca şi cultura Dridu, Ipoteşti Cândeşti este o civilizaţie rurală, agricolă, dar şi cu crescători de vite şi păstori. Se observă influenţele slave dar şi romanice în cadrul acestor culturi şi sunt considerate primele manifestări ale unei noi populaţii care se cristaliza în Europa.
Era vorba despre rumâni sau valahi, cum erau cunoscuţi de celelalte popoare. De altfel, aşa cum remarcă şi Keith Hitchins, autor al unei binecunoscute istorii a românilor, poporul român cel mai probabil s-a format pe ambele maluri ale Dunării, atât la sud cât şi la nord, într-o perioadă lungă de timp, cu diferenţe zonale şi în urma unei ample şi complexe sinteze etno-cultural-lingvistice, în care elementele romanice şi slavice sunt cele mai evidente. Aşa cum remarcă unii specialişti, populaţiile de la nord şi sud de Dunăre, de la est şi vest de Carpaţi au circulat în permanenţă, de o parte şi de alta a munţilor sau a marelui fluviu. Populaţii din Transilvania au ajuns în estul României de astăzi dar şi invers.
Totodată păstori sud-dunăreni au ajuns la nordul fluviului, în timp ce alte comunităţi agricole poate dizlocate în urma invaziilor s-au refugiat la sud de Dunăre. ”După retragerea aureliană (a armatei, a autorităţilor civile, a celor bogaţi etc.), romanitatea a iradiat nestânjenită spre est, nord şi vest, comunităţile extinzându-se prin roire în viitoarea Moldovă, în Maramureş, în Crişana şi chiar mai departe. Mai întâi era nevoie de hrană pentru turme, de locuri de vărat şi de iernat, iar apoi, din cauza rapidei secătuiri a pământului lucrat, erau necesare mereu noi suprafeţe, virgine, numai bune de cultivat. Aşa că daco-romanii şi românii timpurii au roit mereu, iniţial la câţiva kilometri de vechea vatră, pentru întemeierea unui nou sat şi aşa mai departe”, preciza istoricul Ioan Aurel Pop, în ”Dacii şi romanii”, lucrare publicată în Revista ”Cultura”.