Question

caracterizare personaj




O babă și-un moșneag ieșiră cătră lumina dinspre carele Lipscanului. Femeia venea înainte, omul ceva
mai îndărăt, cu capul puțin înălțat și părând a asculta cu mare luare-aminte zvoana și glasurile de la focul nostru.
Bătrânul e orb, mi-am zis eu privindu-l. Pare a-l trage baba după dânsa c-o frânghioară, însă el
pășește pe urma ei fără greș către mirosul fripturii și larma sfatului.
Baba purta broboadă de ștergar alb, catrință și sumăieș* scurt. Orbul era și el îmbrăcat ca muntenii,
cu pălărioară neagră și strai alb, iar cojocelul îl ținea numai pe umeri; și de sub cojocel, de la subsuoara
stângă, îi atârna cimpoiul, cu clonțul spre pământ... Când se simți aproape, orbul se opri, numai baba
mai făcu câțiva pași cătră foc. El se opri și lumina îi bătea obrazul neclintit împresurat de barba albă.
Mulți dintre tovarășii mei nu-l băgaseră încă în seamă. Numai jupânul negustor de Lipsca,
înțelegând despre ce e vorba, începu a râde.
— Mătușă Salomie, zise el, tot n-ai scăpat de moșneagul cel chior? Văd că se ține hojma* de dumneata.
— Așa-i, jupâne, răspunse ea cu vioiciune și subțire, însă fără răutate. [...]
Bătrânul zâmbea, ațintind spre foc ochii lui de albușuri coapte.
— Mie-mi plac tovărășiile vesele, vorbi el c-o voce blândă și joasă. Îmi place și vinul nou, și friptura
de pui în țiglă. Foarte-mi place s-ascult istorisiri. Și să spun și eu câte știu din trecute vremi.
Comisul Ioniţă se întoarse spre orb; şi după ce-l privi îl întrebă cu mirare: [...]
— Dar istorisiri ştii să spui?
— Ştiu, ca oricare om, de ce să nu ştiu?
— Văd că te lauzi, însă află că istorisiri ca mine şi ca prietinul meu căpitanul Neculai Isac nu-i
nimeni să ştie în toată ţara asta a Moldovei.
— La asta eu nu mă pun împotrivă [...].
— Vra să zică [...] nu ştii numai să bei şi să mănânci; ştii să şi cânţi.
— Ştiu şi asta, stăpâne, din mila lui Dumnezeu. Ştiu şi altele. [...] Adă-ți aminte, liță Salomie, de
vremea când purtai la gât mărgăritar [...].
— Cum? Știi și ce-i mărgăritarul? se miră comisul Ioniță.
— Știu, căci l-am văzut și eu o dată lucind. Mărgăritarul, cinstite stăpâne, e o piatră scumpă care
se găsește în scoici, la mare. Cum îi acuma, într-o noapte de toamnă, când marea-i lină, ies anume
scoici la mal și se deschid la lumina lunii. Și aceea în care cade o boabă de nisip se închide și intră la
adânc. Iar din acea boabă de nisip se naște mărgăritarul.
— Acest orb sărac are, după câte văd, destulă înțelepciune, vorbi negustorul de Lipsca. [...]
— Rămânând fără vedere încă de pe când eram copil, am ieșit din sat de la noi și-am pornit în
lume. Şi oploşindu-mă într-o iarnă, pe apa Prutului, la o perdea de oi, am stat pe lângă nişte baci bătrâni
la focuri care nu se mai stingeau niciodată. Şi acei baci vechi din pustie m-au învăţat lângă foc acest
cântec [...]. Iar după ce m-am despărțit de acei baci [...], am umblat hoinărind pe unde am vrut, prin
târguri și sate, și pe la iarmaroace mari.

Mihail Sadoveanu, Orb sărac (fragmente)

Answer 1

„Orb sarac” face parte din volumul „Hanu Ancuţei” de Mihail Sadoveanu şi este o povestire în ramă, iar întâmplările evocate se petrecuseră demult, tot pe aceste meleaguri, pe vremea celeilalte Ancuţe. Timpul narativ se situează într-un plan al trecutului, spaţiul narativ evocă un topos al povestirii, iar relatarea îmbracă forma evocării.

Personajul principal al povestirii este orbul sărac, care totodată este şi narator. El are o identitate socială şi familială de om singur, sărac, orb şi cerşetor, dar este însoţit de liţa Salomia, o prietenă mai veche a sa, alături de care se ducea la târgul Ieşolir:”de când am purces din Rădăuţi, se ţine de mine ca umbra, ca să-l duc şi să-l lepăd la târgu Ieşilor”.