Question

caracterizarea  directa si indirecta  a lui alexandru lapusneanu  

Answer 1

Caracterizarea directă:
Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului, atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul: "sângele într-însul începu a fierbe".
Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie electrică."
Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a numi mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti", "mulţime", "idra cu multe capete".
Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.
In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.
Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă trimite şi către influenţe clasiciste, iar
♦
Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche: 
• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţului şi a măcelului de la curtea domnească, omorârea celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au băgat în samă. Şi aşa după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima"; descrierea morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde de a mai firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că ieste spre moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi mai multu mort decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s-au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre unii. [...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită".
• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La moartea părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în fragedă vârstă, sub tuturatul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o
• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".
• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.
Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci, cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie realistă".