Question

caracterizeaza un personaj din textul cind bunicul era nepot va rog dau coroana

Answer 1

lapa lui voda:atmosfera locului, naratorul – autor aduce în prim plan un personaj care, prin plăcerea de a sta de vorba cu ceilalţi şi de a-i incita la povestit, devine sufletul grupului format din cei nouă călători care au poposit la han.

Comisul Ioniţă era un răzeş străin, de la Drăgăneşti, din ţinutul Succevei, din Ţara - de – Sus a Moldovei. „Era un om nalt, cărunt, cu faţa uscată şi adânc brăzdată ”, mai ales în jurul mustăţii „tuşinate” şi a ochilor mititei. Privirea sa dovedea spirit de observaţie, profunzime şi experienţă de viaţă: „ochiul lui era aprig şi neguros”. Obrazul său umbrit de mustăţi părea că râde cu tristeţe, trădând greutăţile prin care trecuse.

Era sociabil, îi plăcea să închine şi să discute cu toţi drumeţii. Sensibilitatea cu care era înzestrat îl făcea să asculte cântecele lăutarilor cu plăcere şi nostalgie, „cu ochi duşi”. Comisul era un ominteligent şi înţelept, căruia îi plăcea să descifreze tâlcul adânc al lucrurilor şi al întâmplărilor : „se lua la întrecere până şi cu moş Leonte la tâlcuirea tuturor lucrurilor de pe lumea asta. ”.

El este gata întotdeauna de drum, cu calul înşeuat, deşi farmecul dulce al poveştilor îl ţinea pe loc. Perseverent şi demn, atunci când a avut nevoie de dreptate, s-a dus s-o caute la Vodă, în legătură cu moştenirea strămoşească. Spirit deschis şi înzestrat cu umor, el a avut curajul să nu-şi ia vorba înapoi în faţa domnitorului, trezind hazul şi câştigând simpatia acestuia. Cu decenţă, este respectuos şi mândru, iar umorul său este apreciat de cei care-l întâlnesc şi îl ascultă povestind, pentru că are cu adevărat har de povestitor.

Foarte mândru de iapa lui, le arată drumeţilor că aceasta era înzestrată cu însuşiri deosebite fiindcă se trăgea dintr-o „viţă nobilă”. Deşi era slab, ca şi stăpânul ei, calul era rezistent la drum şi nepretenţios la hrană: „La mâncare se uită numai cu un ochi şi nu se supără când îl las neadăpat.” Nu cunoştea oboseala şi greutăţile: „ Asemenea cal uscat şi tare nu ştie de nevoie, nici de trudă.” 

Stăpânul se mândrea cu descendenţa calului dintr-o iapă „tot pintenoagă” la care se uitase cu uimire chiar şi domnitorului Mihalache Sturza. Modul cum necheza calul, subţire, parcă râdea „ca un demon”, stârneşte spaima şi uimirea Ancuţei. Roibul semăna mult cu stăpânul, parcă împrumutase o parte din trăsăturile acestuia, umanizându-se. 

Legătura dintre stăpân şi fiinţa necuvântătoare era însă foarte profundă. Calul părea că impărtăşeşte cu stăpânul tâlcul adânc al unor întâmpări de demult: „Şi când rânchează şi râde, parcă ar avea o amintire din alt veac şi din acele zile ale tinereţii mele. După asta puteţi cunoaşte ce fel de om sunt eu!” comisul consideră că iapa aparţine unei lumi legendare, în care el şi-a petrecut tinereţea şi pe care încearcă să o dezvăluie celor care îi ascultă povestirile; el ştie cum să-şi atragă interlocutorii.

Prezenţa voievodului îi provoacă o emeoţie puternică şi aceasta creşte şi mai mult în momentul în care îşi dă seama că boierul cu care glumise la han era însuşi domnitorul. El îşi recapătă însă cumpătul când voievodul îi cere documentele şi îi dă astfel prilejul să-şi susţină cauza prin multe dovezi.

Mulţumirea pe care o simte după ce i s-a făcut dreptate arată încrederea pe care şi-a recăpătat-o în judecata domnească. Pământul moştenit din moşi strămoşi rămânea astfel, de drept, la adevăratul proprietar, care a ştiut să scoată la lumină adevărul. Mândria lui de răzeş apare în felul său de a vorbi, în mândria de a fi cunoscut personal un domnitor drept, care a ştiut totodată să-i aprecieze vorba de duh.



Sper Ca Te-am Ajutat