Question

Care a fost patria de origine a indoeuropenilor?​

Answer 1

Identificându-se locul de geneza, teoria originii indo-europene susţine că această mare masă de populaţie ar fi invadat Europa între mileniile IV şi III î.Chr. , ocupând-o şi generând ulterior, actualele popoare moderne.
Din păcate această teorie avea să devieze, prin adoptarea termenului de „arya”, creându-se o noua denumire a poporului generator, de „indo-arieni”, folosită ulterior în mod abuziv de către Hitler şi nazistii săi în perioada celui de-Al Treilea Reich (1933 – 1945) pentru a desemna rasa albă europeană nordică. Concept care a dus la declanşarea celui de al doilea război mondial (1939 – 1945).
Termenul de „arya” a fost preluat din limba sanscrită, în care desemna rangul de „nobil, om superior”. Interesant este însă faptul că acest cuvant a fost preluat de la dravidieni, care în momentul invaziei nordului Indiei de către un popor de rasă albă, în jurul anilor 1700 – 1600 i.Chr., i-au numit pe aceştia „arya” adică „străini” (!), termen care nu are de a face cu rangul de nobil.
Astfel că teoria indo – europeană, sa pricopsit de la început cu numele banal de „popor de străini”.
Aceasta teoriei însă va avea foarte mulţi adepţi. Renumita profesoară de arheologie, Marija Gimbutas (1921 – 1994) de la Universitatea California o va prelua, emitând teoria kurgana. Termenul de kurgan provine din limba tătară, însemnând tumul sau gorgan (movilă de pământ ridicată deasupra unui mormânt).
Ipoteza Marijei Gimbutas aparută în anul 1956 în lucrarea The Prehistory of Eastern Europe, presupune că vorbitorii limbii indo-europene, ar fi migrat în mileniul al III-lea î.Chr., din stepele nord pontice şi de la Marea Caspică, intrând treptat în Europa, ocupând-o şi ulterior generând popoarele europene.
În viziunea autoarei lucrării, indo-europeni ar fi fost un popor paşnic de păstori nomazi în căutarea unor păşuni mai bune. Această intruziune în Europa ar fi dus la dispariţia Vechii Civilizatii existente până la acea vreme.
Din păcate autoarea se contrazice, făcând ulterior afirmaţia că aceste popoare kurgan erau „hunii mileniului trei” popor războinic care a distrus civilizaţia veche europeană , impunându-se în noile teritorii. Se ştie că în general popoarele migratoare asiatice aveau întradevar obiceiul de a invada teritoriul european, fapt petrecut foarte periodic în decursul istoriei europene, dar scopul lor era jaful şi îmbogăţirea, întorcandu-se însă întotdeauna în stepele lor asiatice, unde erau obişnuiţi cu traiul.
Să nu uităm totuşi că Marija Gimbutas va fi printre primii cercetători care va realiza că defapt leagănul civilizatiei europene a fost în zona carpato – balcanică.
’’ România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr., axată pe o societate matriarhală , teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo – europenizate patriarhale de luptători din epocile bronzului şi fierului ( . . . )
Uluitoarele descoperiri făcute în România şi în alte ţări învecinate după cel de-al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio – carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii vechi europene, o cultură a unei societăţi de agricultori.
A devenit de asemenea evidentă că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. Aceste date fac imposibilă ipoteza conform căreia civilizaţia războinică şi violentă a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob.În Vechea Europă nu existau fortificaţii elaborate şi nici arme de luptă. Absenţa reprezentărilor privind societatea războinică sau condusă de bărbaţi reflectă o structură socială în care femeile aveau rolul principal şi în care atât bărbaţii cât şi femeile activau în mod egal întru binele comun.
A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. Trebuie ca de acum încolo să recunoaştem realităţile şi modul de viaţă al epocilor neolitică şia cuprului, caren însemnau mai mult decât semănatul, culesul, măcinatul şi coacerea pâinii ori ridicarea caselor ( .. .) ’’. (Marija Gimbutas – Civilizatie si Cultura)
La data când autoarea scria aceste rânduri, nu se descoperiseră uriaşele fortificaţii de pământ, lemn şi piatra descoperite pe teritoriul ţării noastre dar şi ale vecinilor, cea ce infirma statutul de „paşnici” alocat locuitorilor Vechii Civilizaţii, care pe lânga faptul că erau un popor de agricultori şi crescători de animale, dovedeau şi straşnice aptitudini războinice, fapt relevat de impresionantele şi sofisticatele fortificaţii construite în acea vreme.