Question

care au fost rezultatele revolutiile mexicne din ani 1910-1917

Answer 1

Prima dintre marile revoluţii sociale ale secolului al XX-lea a avut loc în Mexic. Țara se afla sub conducerea dictatorului Porfirio Díaz, ales preşedinte de 7 ori, din anul 1877 -cu o scurtă întrerupere între 1880-1884- și până în 1911. Chiar dacă politica sa economică a promovat dezvoltarea comercială şi producţia mexicană, beneficiile rămâneau în mâinile unei oligarhii atotputernice. În 1910, 85% din suprafaţa totală a Mexicului era deținută de o mână de oameni, 1% din populaţie. Ţăranii, care nu aveau pământ, sufereau zilnic efectele sărăciei și foametei. Democraţia a fost suprimată total, iar disidenţii erau pedepsiţi cu brutalitate. În 1910, după mai bine de 30 de ani la putere, Díaz a realizat un simulacru de deschidere democratică şi a convocat poporul la alegeri. În acele condiții, Francisco I. Madero a apărut ca un opozant puternic, care susținea că preşedintele ţării trebuie să dețină un singur mandat. Ca urmare, Madero a fost trimis în închisoare, iar Díaz a obţinut victoria electorală prin fraudă. Madero a pregătit un manifest numit “Planul de la San Luis Potosí”, în care se făcea apel la toţi mexicanii ca, în data de 20 noiembrie 1910, să ridice armele pentru a lupta împotriva guvernului lui Porfirio Díaz. Aşa a început revoluţia mexicană. Protestele și insurecţia ţăranilor nu au permis dictatorului să rămână la putere, iar armata sa federală a fost învinsă de forţele revoluţionare ale lui Emiliano Zapata, în partea sudică a ţării, și de cele ale lui Pancho Villa, Pascual Orozco, Venustiano Carranza și mulţi alţi lideri, în partea de nord. Porfirio Díaz părăseşte ţara în data de 25 mai 1911, şi pleacă în exil în Franţa, unde moare în 1915. Díaz lasă la putere, ca preşedinte interimar, pe Francisco León de la Barra şi armata sa federală. După plecarea lui Díaz, Madero a fost ales preşedinte în 1911. Din păcate, speranţele pe care cei mai mulți mexicani și le puseseră în Madero s-au văzut spulberate de incapacitatea lui de a menţine ordinea în ţară. Generalii revoluţionari aveau obiective diferite. Figurile revoluționare variau de la liberalii lui Madero, la radicalii lui Emiliano Zapata şi Pancho Villa. Ca urmare, a fost extrem de greu să se ajungă la un acord privind organizarea guvernului de către forţele care au învins la revoluție. În timpul revoluţiei, a fost redactat un mare număr de proclamații politice, dar cea elaborată și semnată de către Emiliano Zapata, Otilio Montaño şi mulţi alţi generali, la 25 noiembrie 1911, numită PROCLAMAȚIA DE LA AYALA, a avut cel mai mare impact asupra populaţiei, iar sloganul său PĂMÂNT ŞI LIBERTATE a devenit imnul multora dintre ţăranii care au luptat împotriva dictaturii. În 1913, Victoriano Huerta şi alţi militari ai armatei dictatorului Porfirio Díaz au dat o lovitură de stat şi i-au împuşcat pe Președintele Francisco I. Madero şi pe Vicepreşedintele José María Pino Suárez. Acest asasinat a fost detonatorul care a zguduit ţara şi a declanşat lupte aprige pentru putere. Generalul revoluţionar Venustiano Carranza a preluat comanda împotriva lui Huerta și a fost ales preşedinte. El a promulgat o nouă constituţie mexicană la 5 februarie 1917, care este în vigoare și astăzi. În această nouă constituţie se stipulează că resursele naturale sunt propietate naţională, se stabileşte că educaţia este laică, gratuită şi obligatorie şi ocroteşte drepturile celor care muncesc. Mexicul şi-a redobîndit stabilitatea în 1920, odată cu instaurarea guvernului condus de către Álvaro Obregón. Acest lucru a marcat o amplă deschidere a societăţii mexicane, excepţie făcând moşierii şi preoţii reacţionari. De asemenea, a catalizat cu succes mişcarea liberală, a îmbunătățit sistemul de învăţământ şi a făcut progrese în instituirea drepturilor femeilor.