Question

care sunt cauzele abandonarii planurilor de unificare ale europei in perioada interbelica, dau coroana!​

Answer 1

Întrucât perspectivele eşecului Ligii Naţiunilor erau evidente, s-au conturat noi alternative pentru realizarea unei uniuni a statelor europene. Cea mai influentă dintre inţitiative a fost mişcarea paneuropeană condusă de contele austriac Richard Coudenhove-Kalergi. Pentru punerea în aplicare a acestuia, Kalergi a lansat, în 1924, un Manifest european. Cel care şi-a asumat responsabilitatea punerii în practică a Manifestului european a lui Kalergi a fost ministrul de Externe francez, Aristide Briand. În contextul realităţilor epocii, proiectul Briand avea să se dovedească tardiv şi să eşueze, deschizând, astfel, cale liberă către noua conflagraţie mondială.

Cea mai influentă dintre inţitiative s-a dovedit a fi în anii â20 ai secolului trecut, mişcarea pan-europeană condusă de contele austriac Richard Coudenhove-Kalergi. Pe linia concepţiei federalizării, contele credea că declinul Europei este o urmare a declinului ei moral: „Europa depinde de europeni! Mişcarea paneuropeană vrea să împlinească testamentul politic al lui Kant, Napoleon şi Mazini şi să pună în locul Europei destrămate o Europă liberă şi federativă. Aceasta pace europeană durabilă trebuie să creeze cadrul pentru o noua înflorire a culturii europene“. Programul mişcării pan-europene este formulat în cartea „Pan-Europa“, publicată la Viena în octombrie 1923. Acest manifest politic îmbină viziunea globală cu un diagnostic exact al situaţiei concrete a Europei. Esenţa, în concepţia sa, este decăderea Europei din cauza sistemului politic învechit, al accentului pus pe conflictele între clase în locul relaţiilor interstatale, a îmbinării slăbiciunilor interne cu vulnerabilitatea în plan extern, ca urmare a ascensiunii marilor puteri extraeuropene. În concepţia sa, mijloacele unificării europene ar fi federalizarea, arbitrajul obligatoriu şi garanţiile generale de securitate acordate tuturor statelor. În plan economic dorea să se refacă cu forţe unite regiunile distruse de război, să se renunţe la unele atribute ale suveranităţii naţionale în domeniul politicii economice, realizându-se o uniune vamală continentală. Unificarea economică a continentului să preceadă pe cea politică şi să se înfăptuiască treptat, prin integrarea unor entităţi regionale. O mişcare paneuropeană de anvergură În pofida idealismului său, a impreciziei în definirea unor detalii conceptuale sau organizatorice, cauzat şi de tendinţa de a atrage forţe politice cât mai largi, acest program era fără îndoială în conformitate cu evoluţia istorică. Pentru punerea în aplicare a acestuia, contele Coudenhove-Kalergi a lansat în 1924 un Manifest european, prin care cerea tuturor forţelor democratice din Europa să militeze pentru unificarea economică, politică şi militară a continentului, prin uniune vamală şi înlăturarea autarhiei economice, arbitraj obligatoriu şi garanţii reciproce de securitate, reorganizarea Ligii Naţiunilor în colaborare cu Marea Britanie, Rusia Sovietică, Statele Unite şi ţările din Extremul Orient, reconciliere cu Germania, pentru a anula spiritul de revanşă. Activitatea organizatorică stăruitoare şi abilă a contelui Coudenhove-Kalergi, în spiritul acestor idei programatice, a permis în câţiva ani naşterea unei mişcări pan-europene de anvergură, cu influenţă importantă în cadrul opiniei publice şi la nivelul forurilor oficiale guvernamentale. O editură a mişcării pan-europene la Viena, reviste ca „Das neue Europa“, „Les États Unis dâEurope“, „LâEurope nouvelle“, a contribuit esenţial la difuzarea programului pan-european. În eseul „Europa Comunius“ publicat în 1924, danezul Heerfordt critica slăbiciunea Societăţii Naţiunilor privind interzicerea recurgerii la război şi lansa ideea înfăptuirii unui stat federal european prin alcătuirea unui sistem instituţional „Europe comunius“, respectiv o adunare parlamentară, un directorat de şefi de state cu drept de veto, un minister federal răspunzător în faţa adunării, un regim special pentru agricultură şi o perioadă de tranziţie înainte de realizarea unei uniuni vamale. Alfred Nossia (1924) prezenta proiectul unei „Noi Europe“ care să facă faţă concurenţei americane şi expansiunii sovietice, iar Gaston Rion (1926), autorul cărţii „Europe, una patrie“, propunea o Uniune economică şi vamală. Edouard Herriot (1930) considera necesară realizarea unei înţelegeri europene în cadrul Societăţii Naţiunilor, cu propriul secretariat permanent şi propriile conferinţe.


Sper ca te ajută , faci și tu o idee ca nu stiu dacă e chiar ce îți trebuie