Question

Care sunt consecintele iosefinismului in transilvania ? sub forma de mini referat .​

Answer 1

Din 1780, când îşi începe domnia, şi până în 1790, printr-o serie de edicte, Iosif al II - lea înfăptuieşte o multitudine de reforme, potrivit unui program schiţat încă din 1765. Formată în ambianţa ideilor secolului luminilor, practica lui reformistă a fost înrâurită de ideile Aufklärung-ului catolic, dar şi de reformismul de tradiţie austriacă care coboară în timp în vremea lui Iosif I. În formaţia lui eclectică poate fi distinsă practica politică a lui Frederic al II-lea, influenţa ştiinţelor camerale şi moştenirea lui Iosif I în legătură cu relaţiile cu Curia papală. Prin seria reformelor el a continuat măsurile tereziene, dar a asociat reformelor pe care le-a practicat încă din epoca coregenţei nota sa personală, alimentată de ideologia despotismului luminat. Reformele iosefine au năzuit să confere statului, prin centralism, unitatea care îi lipsea, prin acţiuni menite să fie aplicate pe tot întinsul imperiului.
Reformele debutează printr-o ordonanţă asupra presei (1781), scoţând cenzura de sub controlul bisericii, instituind o comisie destinată revizuirii cărţilor. Hotărât să centralizeze puterea, el înlătură dependenţa ordinelor călugăreşti faţă de autoritatea papală, desfiinţează o seamă de mănăstiri, le secularizează bunurile. În general a ţintit la un control asupra bisericii, pe care o subordonează statului. Emite Edictul de toleranţă (1781) ce asigura liberul exerciţiu religiilor necatolice, fără ca să prejudicieze însă primatul catolicismului.
Politica de centralizare a avut în vedere instituţiile statului: astfel, a unit Cancelaria aulică ungară şi transilvăneană, a reorganizat administraţia provincială, a instituit un control asupra comitatelor prin funcţionari numiţi, lovind astfel în autonomia nobilimii, separând totodată administraţia de justiţie. În general a avut în vedere suprimarea autonomiilor locale, ale naţiunilor politice, decretând concivilitatea locuitorilor de pe Pământul regesc, iar prin Norma Regia a accentuat rolul învăţământului elementar. Însă reforma care a influenţat ordinea socială feudală a fost desfiinţarea servituţii prin Patenta din 22 august 1785 ce suprima dependenţa personală.
La sfârşitul domniei, în urma izbucnirii Revoluţiei franceze, nobilimea impune o restitutio in integrum care a însemnat anularea reformelor, cu excepţia Patentei de desfiinţare a iobăgiei.
Prin reformele efectuate împăratul nu a fost un revoluţionar, cum s-a considerat uneori, ci un spirit pragmatic care a căutat să confere statului omogenitate, să-i asigure coeziunea internă şi să centralizeze puterea ca mijloc de realizare. El a dorit de fapt o adaptare a structurilor statului la nivelul ţărilor avansate printr-un aggiornamento care să preîntâmpine convulsiunile sociale. Iosif al II-lea nu a fost nici un spirit antifeudal, dimpotrivă, a căutat să facă din nobilime o clasă utilă, perpetuându-i astfel destinul, subordonând-o prin desfiinţarea autonomiei stărilor. În ceea ce priveşte acţiunile sale anticlericale, ele sunt îndreptate împotriva imixtiunii Curiei papale în imperiu, reprezentând o faţetă a absolutismului profesat, potrivit concepţiei sale etatiste. Reformismul iosefin a creat un cadru de manifestare pentru neprivilegiaţi şi în general pentru naţiunile împinse pe plan secund.