care sunt expresiile povesti Bob cel fara de seaman de katherine Applegate repede va rog din suflet!repede, repede ,repede, repede, repede! acum imi trebuie repede va rog din suflet!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Eu sunt Ivan. Sunt o gorilă. Nu e atât de ușor cum pare..." La Ieșirea nr. 8 de pe autostradă, în arena circului din Mallul Big Top, se dau spectacole în fiecare zi a anului. Capul de afiș e Ivan, o gorilă cu o înfățișare amenințătoare, dar cu o fire blândă, de artist.
Lui Ivan îi place să deseneze, să simtă căldura soarelui pe burtă, să se uite la desene animate și să stea de vorbă cu prietenii lui: Stella, un elefant, Bob, un câine vagabond, și Julia, o fetiță de zece ani. Totul se schimbă odată cu venirea micuței Ruby, puiul de elefant care trebuie să treacă, la fel ca toți ceilalți, prin chinul dresurii. Gheara, nuiaua cu cârlig, va trezi în Ivan furia adevărată, menită s-o protejeze pe Ruby. Va reuși Ivan să-și respecte promisiunea de a-i oferi lui Ruby un loc unde să fie fericită? Fragment din volumul "Ivan cel fără de seamăn" de Katherine Applegate: „După ce pleacă și ultimul om, îl rog pe Bob să se ducă să vadă ce face Ruby. — Cum se simte? întreb. — Tremură, zice Bob. Am încercat s-o acopăr cu paie. Și i-am zis să nu-și facă griji, fiindc-o s-o scoți tu de-aici! — Ce i-ai zis? întreb eu, holbându-mă la el. — Așa i-ai promis Stellei, răspunde Bob. Am vrut s-o înveselesc puțin. — Bob, n-ar fi trebuit să promit nimic. Voiam doar... - arăt spre domeniul Stellei, dar pentru o clipă simt că mă sufoc - cred că voiam s-o liniștesc pe Stella. N-am cum s-o salvez pe Ruby. Nici pe mine nu mă pot scoate de aici. Mă rostogolesc pe spate. Cimentul e mereu rece, dar azi mă doare răceala asta. Bob sare imediat pe burta mea și zice: — Tu ești Ivan Cel fără de Seamăn, cea mai puternică gorilă. Mă linge pe bărbie, deși nu caută resturi de mâncare. — Repetă! poruncește el. Tac și privesc aiurea. — Ivan, repetă! Nu spun nimic, așa că Bob începe să mă lîngă pe nas până nu mai rezist. — Sunt Ivan Cel fără de Seamăn, mormăi. — Așa, nu cumva să uiți, zice el. Când privesc prin cupola văd luna, pe care Stella o iubea atât de mult, învăluită în nori. Ruby geme și suspină toată noaptea. Eu dau roata domeniului. Nu vreau să adorm, fiindcă vreau să-i fiu aproape în caz că are nevoie de mine. — Ivan, zice Bob cu blândețe, te rog eu să te culci. Ne faci amândurora un bine. Bob nu poate să doarmă decât pe burta mea. Se-aude un zgomot. — Ivan? strigă Ruby. — Ruby, zic fugind spre geam, ești bine? — Mi-e dor de tanti Stella, plânge Ruby. Mi-e dor de mamă, mi-e dor de surorile mele, de mătuși, de verișoare... — Știu, spun eu blând, fiindcă nu știu ce altceva aș putea spune. — Nu pot să dorm, zice Ruby trăgându-și nasul. Tu nu știi să spui povești, cum spunea tanti Stella? — Nu prea, mărturisesc eu. Stella era expertă în povești. — Zi-mi o poveste de când erai mic, se roagă Ruby. Își strecoară trompa printre bare. — Te rog, Ivan. Mă scarpin în cap. — Ruby, zic eu, nu-mi amintesc nimic de-atunci. — Așa e, îmi sare Bob în ajutor, are o memorie îngrozitor de proastă. E fix opusul unui elefant. Ruby suspină adânc. — Bine, Ivan. Atunci noapte bună. Noapte bună, Bob. Trec câteva minute îngrozitor de lungi în care ascult tăcerea întreruptă de plânsul lui Ruby. Apoi mă aud zicând: — A fost odată ca niciodată o gorilă pe nume Ivan... Și, încet-încet, mă forțez să-mi amintesc.”