Care sunt minoritatile care traiesc pe teritoriul romaniei
Răspunsuri la întrebare
Chiar dacă, la nivel mondial, nu a fost posibilă instituirea unei definiţii unanim recunoscute şi universal valabile, prin minorităţi naţionale se înţelege existenţa şi recunoaşterea ca atare, a unor grupuri bazate pe factori unificatori şi spontani, un grup bine definit de persoane care are cetăţenia statului în care locuieşte, care prezintă caracteristici etnice, culturale sau lingvistice distincte şi sunt animate de voinţa de a păstra identitatea comună a membrilor săi, în special referitoare la cultura, tradiţiile şi limba lor, care sunt în inferioritate numerică în raport cu populaţia care constituie majoritatea, dar întreţin legături vechi, trainice şi durabile cu acest stat.
În unele state termenul de minoritate naţională este echivalat cu ideea de minoritate etnică, ceea ce duce la evitarea unor posibile confuzii în aplicarea reglementărilor internaţionale.
În practică, minorităţile naţionale sunt definite şi prin alţie termeni, cum sunt, spre exemplu, cazurile Poloniei, Albaniei şi Ungariei – unte întâlnim termenul de minoritate lingvistică, religioasă sau culturală şi, mai rar, naţională şi etnică, termenii de comunitate sau minoritate etnică – în Croaţia, Slovenia, Cipru, minoritate sau grup rasial/etnic, în Finlanda, sau popoare nordice mici, comunităţi etnice puţin numeroase – cum este cazul Rusiei.
Pe de altă parte, literatura de specialitate, care studiază problematica minorităţilor naţionale, identifică şi alţi termeni, care sunt definiţi astfel încât să caracterizeze mai bine – în opinia autorilor – caracteristicile minorităţilor: minorităţi teritoriale, autohtone/istorice şi extrateritoriale – în funcţie de faptul că locuiesc sau nu în arealul teritorial istoric, cu tendinţa de acordare a unui volum diferit de drepturi sau a unui teritoriu minoritar, minorităţi superioare – cu intenţia de a fi purtători ai unei culturi superioare faţă de cea a ţărilor în care sunt stabilite (vezi exemplul germanilor din America Latină), minorităţi imperiale sau ex-dominante – de regulă, formate în urma destrămării marilor imperii, fiind citaţi, în aceşti termeni, ruşii şi ungurii, ca reprezentanţi ai unei mentalităţi de nesupunere, sau minorităţi transfrontaliere – adică cele care sunt răspândite în număr mare într-o serie de ţări, cum este cazul populaţiei de origine evreiască şi romii.
La nivel european, tematica minorităţilor constituie unul dintre cei 8 „piloni” ai unui veritabil cluster al interculturalităţii alături de cultură, migraţie, religie, educaţie, locul de muncă, multilingvism şi tineret.
Din punct de vedere al reglementărilor, problematica minorităţilor în Europa este una veche, iar primele acte juridice au avut la bază necesitatea protecţiei unor populaţii minoritare din punct de vedere religios.
► Astfel, în anul 1648 a fost parafat Tratatul de la Westfalia, între Franţa/Sfântul Scaun şi aliaţi, care a avut ca scop protejarea protestanţilor din Germania.
► În 1660 s-a semnat Tratatul de la Olivia, între Suedia/Polonia/Prusia, pentru protejarea drepturilor catolicilor şi evanghelicilor din teritoriile cedate Suediei, act urmat, în 1669, de Tratatul de la Karlowitz, semnat între Polonia şi Imperiul Otoman, pentru respectarea drepturilor catolicilor din Imperiul Otoman.
► Anul 1774 a adus Tratatul de la Kuciuk – Kainargi, între Rusia şi Turcia, privitor la creştinii din Turcia, iar în 1815, Actul Final al Congresului de la Viena, semnat între Rusia, Austria şi Prusia, asigura polonezilor aflaţi pe teritoriul lor instituţii pentru a-i proteja de influenţa celor trei guverne.
► În anul 1830, a apărut Protocolul Conferinţei de la Londra, în care era menţionată respectarea libertăţilor politice şi civice ale tuturor cetăţenilor Greciei, indiferent de religie, iar în 1856, prin Convenţia de la Paris, s-a reglementat protecţia cultelor creştine.
► În anul 1878, Tratatul de la Berlin, semnat de Bulgaria, Muntenegru, România şi Serbia, prevedea asigurarea drepturilor egale ale tuturor cetăţenilor lor, iar în 1881 a fost parafată Convenţia internaţională de la Constantinopol, care aducea prevederi clare privind prodecţia musulmanilor.
► În anul 1913 a fost semnat Tratatul de la Bucureşti, între Bulgaria, Grecia şi Serbia, care menţiona, printre altele, autonomia şcolară şi religioasă a cuţo-vlahilor de pe teritoriul lor.
► Anul 1919, a adus Conferinţa de la Versailles, care s-a încheiat cu instituirea unor reguli privind protecţia minorităţilor, iar în anul 1945, aceste prevederi au fost întărite de Carta Naţiunilor Unite.
► În anul 1948, a apărut Convenţia cu privire la Prevenirea şi Pedepsirea Crimei de Genocid, în 1965 a fost instituită Convenţia Internaţională cu privire la Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială, iar în 1978, a fost parafată Declaraţia UNESCO cu privire la Rasă şi Prejudiciul Rasial.
►
germani
rusi
lipoveni
sarbi
rromi
secui
sași
greci
turci
bulgari
italieni
ucrainieni