Care sunt personajele din poezia Copii eram noi amândoi de Mihai Eminescu
Răspunsuri la întrebare
bafta
Titlul creaţiei „Copii eram noi amândoi” face referire la vârsta inocenţei, perioada tuturor posibilităţilor, în care jocul, râsul şi voia bună nu au margini, iar timpul nu este măsurat.
Eul liric, ca orice alt copil, are un partener de joacă cu care împarte bune şi rele: Copii eram noi amândoi,/Frate-meu şi cu mine, iar orice le ieşea în cale, se transforma în „arme” de joc: Din coji de nucă car cu boi /Făceam şi înhămam la el /Culbeci bătrâni cu coarne.
Activităţile celor doi fraţi uneori nu se asemănau; în timp ce fratele său citea pe Robinson, eul liric zidea Turnul-Vavilon de unde izvorăşte viziunea integralistă asupra lumii şi chiar dorinţa reuşitei, deoarece materialul avut la dispoziţie pentru construcţia turnului, erau cărţi de joc. Această activitate era prilej de bucurie pentru cei doi copii şi momentul potrivit de a spune câte-o prostie.
Amintirea eului liric se conturează în jurul scăldatului, la balta mare din ochiul de pădure. Aici, cei doi fraţi dau frâu liber imaginaţiei, construind din lut, Cetate mândră la privit împrejmuită cu turnuri mari de tinichea şi de ziduri impunătoare. Fratele eului liric, este împăratul cetăţii şi-i dă acestuia solie, să meargă la broaşte, chemându-le la bătălie, pentru a decide cine-i mai tare. Nicio parte nu a dat în spate aşa că lupta a început, multe broaşte noi am prins /- Îmi pare chiar pe rege -/Şi-n turnul negru le-am închis, însă pe seară, războiul s-a stins, lăsând în urma lor, pacea. Broscuţele şi-au recăpătat libertatea şi În balt-adâncă s-au cufundat în timp ce flăcăii au pornit spre casă. Şi drept răsplată pentru faptele sale bune Şi frate-meu m-a desemnat /De rege-n miazănoapte; împăratul milostiv i-a dat mâna fiicei sale care i-a devenit soţie.
Poezia prezintă chiar regretele şi părerea de rău a eului liric despre trecerea acelor vremuri şi de pierderea fratelui său: Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus! /Mort e al meu frate.
Întrebarea retorică: Mai este inima-mi/Din copilărie? pune la îndoială puterea de a săvârşi aceleaşi boacăne sau chiar naivitatea vârstei, acum, când copilăria a apus într-un tărâm necunoscut şi îndepărtat.
Poezia se încheie cu O cântare veche ce-i dă târcoale la ureche eului liric: Lume, lume şi iar lume!.
Copii eram noi amândoi