care sunt premisele reunificari italiei sunt la test va rogg
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Unificarea Italiei, conform termenului originar din italiană, Risorgimento, a fost procesul social, politic și administrativ care a avut ca rezultat final unificarea statelor din peninsula italiană într-o singură națiune, Italia.
Este relativ dificil de a preciza limitele exacte în timp ale acestui proces, dar majoritatea istoricilor sunt de acord că extensia maximă temporală a epocii Risorgimento se situează între Congresul de la Viena din 1815 și războiul franco-prusac din 1871, deși finalizarea efectivă a procesului de unificare s-a produs după victoria Italiei din Primul război mondial
Insurecția Carbonarilor (1820–1821)Modificare
În 1814 Carbonari au început organizarea de activități revoluționare.
Insurecția Celor două SiciliiModificare
În 1820, spaniolii s-au revoltat cu succes în cadrul disputelor asupra constituției, fapt care a influențat dezvoltarea unor mișcări similare în Italia. Inspirat de către spanioli, (care, în 1812, și-au creat propria constituție) un regiment în armata Regatului celor Două-Sicilii, sub comanda lui Guglielmo Pepe, un Carbonaro, s-a revoltat, cucerind partea peninsulară a celor Două-Sicilii. Regele, Ferdinand I, a agreat să adopte o nouă constituție. Revoluționarii, totuși, nu au reușit să obțină sprijin popular și au fost învinși de armata Sfintei Alianțe. Ferdinand a abolit constituția și a început sistematic să persecute revoluționarii cunoscuți. Mulți susținători ai revoluției din Sicilia, printre care și cărturarul Michele Amari, au fost trimiși în exil pentru următoarele decenii.
Insurecția PiemontuluiModificare
Liderul mișcării revoluționare din 1821 din Piemont a fost Santorre di Santarosa, care a vrut să elimine dominația austriacă și să unifice Italia sub Casa de Savoia. Revolta Piemontului pornită în Alessandria, unde trupele au adoptat tricolorul galben, alb și roșu al Republicii Cisalpine. Regentul regelui, prințul Carol Albert, în timp ce regele Carol Felix era plecat, a aprobat o nouă constituție pentru a liniști revoluționarii, dar când regele s-a întors el a dezaprobat constituția și a cerut ajutorul Sfintei Alianțe. Trupele lui Di Santarosa au fost învinse, iar liderul revoluționar a fugit la Paris.
Insurecțiile din 1830Modificare
În 1830, sentimentul revoluționar în favoarea unei Italii unificate a început să renască și o serie de insurecții au așezat fundalul pentru un singur stat de-a lungul Peninsulei Italice.
Ducele de Modena, Francisc al IV-lea, a fost un nobil ambițios, care a sperat să devină regele Italiei de Nord mărindu-și teritoriul. În 1826, Francisc a precizat că el nu va acționa împotriva celor care erau împotriva unificării Italiei. Încurajați de declarație, revoluționarii din regiune au început să se organizeze.
În timpul Revoluției din iulie 1830 din Franța, revoluționarii l-au forțat pe rege să abdice și au creat Monarhia din Iulie cu încurajarea noului rege francez, Ludovic-Filip. Ludovic-Filip le-a promis revoluționarilor ca Ciro Menotti că va interveni dacă Austria va încerca să intervină în Italia cu trupe. Temându-se că își va pierde tronul, totuși, Ludovic-Filip nu a intervenit în revolta planificată a lui Menotti. Ducele de Modena și-a abandonat susținătorii săi Carbonari, l-a arestat pe Menotti și pe ceilalți conspiratori în 1831, și încă o dată și-a cucerit ducatul cu ajutor din partea trupelor austriece. Menotti a fost executat și ideea unei revoluții în Modena a căzut.
În același timp, alte insurecții au apărut în regiunile Bologna, Forlì, Ravenna, Imola, Ferrara, Pesaro și Urbino. Aceste revoluții reușite, în urma cărora s-a adoptat tricolorul în locul steagului Papal, s-au răspândit repede acoperind toate Statele Papale, iar acestea au instalat guverne locale noi care au proclamat crearea unei Italii unite.
Revoltele din Modena și Statele Papale au inspirat activități similare în Ducatul de Parma, unde a fost adoptattricolorul . Ducesa de Parma, Maria Luiza a părăsit orașul în timpul revoltei politice.
Provinciile unde au avut loc revolte au planificat să se unească sub denumirea de Province Italiane unite (Provinciile Italiene unite), ceea ce l-a determinat pe Papa Grigore al XVI-lea să ceară ajutorul Austriei împotriva rebelilor. Metternich l-a avertizat pe Ludovic-Filip că Austria nu are nici o intenție de a lăsa problemele italiene să continue și că intervenția franceză nu ar fi tolerată. Ludovic-Filip a oprit orice ajutor militar și chiar a arestat patrioții italieni ce trăiau în Franța.
În primăvara anului 1831, armata austriacă a început să avanseze în Peninsula Italică, măcinând încet rezistența din fiecare provincie unde a avut loc o revoltă. Această acțiune militară a suprimat o mare parte din mișcările revoluționare și a rezultat în arestarea mai multor lideri radicaliști, incluzându-l și pe Menotti.