Cate strofe are poezia cu ochii larg deschisi?
Răspunsuri la întrebare
Cu ochii larg des
Copii, acum vă propun
Jocul cel mai frumos şi mai bun:
Să privim lumea cu ochii larg deschişi,
Păsările, stelele, lunatecii caişi,
Ţărâna, poteca, izvoarele,
Soarele,
Şi tot ce ne mai înconjoară
De parcă le-am zări prima oară.
Uite, aici sub o frunză,
Descoperim o viaţă în formă de lăcustă, ascunsă.
Într-un grăunte de rouă
Ard luceferii mari, câte nouă,
Sau îşi adună curcubeul culorile
Înainte să dea zorile.
Când bate vântul,
Copacii mătură cerul,
Dar umplu cu frunze pământul.
Prin miriştea deasă, pe care o cutreier,
Umblă o vioară cu nume de greier.
Intrăm în lanul de grâu
Ca-n talazurile unui pârâu.
Când ieşim din marea unduitoare
Devenim oameni de sare.
E de ajuns să deschidem ochii mari,
Ca la spectacol,
Că-n faţa noastră,
S-a şi-ntâmplat un miracol!
Poiana cu narcise
În raza privirii mele
Uite, jos, un cer de stele!
Nu sunt stele, ci sunt flori
Înrourate de zori!
Pe tăpşanul numai soare
Paşte turma de mioare!
Nu-s mioare – sunt flori mii
Cu petale argintii!
Pe covor de iarbă-aleasă
Zboară fluturi de mătasă!
Nu sunt fluturi de privit,
Ci florile-au înflorit!
În poiana de narcise
Locurile par ca-n vise
Şi gândim, privind, aşa:
Că de drag n-am mai pleca!...
Peniţa
Ca să-ajungă pân’ la tine
Sprintenă şi delicată,
O peniţă, vezi prea bine,
Cere trudă-ndelungată
Drumul ei către lumină
E întortocheat şi greu.
El începe jos, în mină,
Când peniţa-i minereu!
Minereu ce stă de-o viaţă
Prins sub lespezi de tăceri
Până-i scos la suprafaţă
De-o echipă de mineri.
Mână cai – o herghelie,
Un mecanic şef de tren
Şi-aşa, spre oţelărie,
Îl conduce-n viu refren.
Un oraş ca de poveste
Uite-l e şi nu mai este,
Minereul. Cum pieri?
Ba e colo în cuptor
Ca un soare înroşit...
Îi veghează topitorul
Trupul greu de stăpânit.
Până când, făcându-şi felul,
Ager şi strălucitor,
În roi de scântei, oţelul
Sare sprinten din cuptor.
Meşteri mari apoi la treabă
Din aripa-i scânteind
Taie zilnic, taie-n grabă,
Mii de peştişori de-argint