cazurile si functiile sintactice ale substantivului
Răspunsuri la întrebare
Morfologia este partea gramaticii care studiază modificarea formelor cuvintelor în cursul comunicării.
Este de două feluri:
- flexibilă = care își schimbă forma după gen, număr, caz, persoană, timp, diateză, mod ( substantivul, adjectivul, articolul, numeralul, pronumele, verbsul );
- neflexibilă = care nu își poate schimba forma: adverbul, prepoziția, conjuncția, interjecția.
Vom discuta despre SUBSTANTIV care este o parte de vorbire FLEXIBILĂ care denumește ființe, fenomene ale naturii, stări sufletești, acțiuni, lucruri, în general fiind cunoscute ca obiecte.
Felurile:
- comune = care denumesc obiecte de același fel ( ex: oraș );
- proprii = care denumesc anumite ființe sau lucruri ( ex: Alexandra );
- simple ( ex: elev );
- compuse (ex: Floarea-Soarelui );
- colective = care au formă de singular și înțeles de plural ( ex: roi );
a) trei genuri:
- masculin: unu - doi;
- neutru: un - două;
- feminin: o - două;
b) două numere:
- singular = când se denumește doar un singur obiect ( ex: carte, masă, om, ploaie, scaun, băiat );
- plural = când se denumesc mai multe obiecte ( ex: cărți, ploi, oameni, mese, băieți, scaune );
Unele substantive au numai forme de singular și se numesc defective de plural ( ex: miere, zori, aur, fasole, var, foame, sete, secară, câlți ), iar altele au numai formă de plural și se numesc defective de singular ( ex: Bucegi, bulgi, făină, tăieței ).
c) cinci cazuri:
- Nominativ: întrebările ” cine și ce ? ”
subiect: Elevul scrie pe caiet.
↓
( cine scrie pe caiet ? );
nume predicativ: Prietenul meu este inteligent.
atribut substantival apozițional: Sora mea, Sara, a luat premiul întâi la concursul de geografie.
- Acuzativ: întrebările ” pe cine, ce, pentru cine, pentru ce, prin cine, prin ce, cu cine, cu ce, de cine, de ce, de la cine, de la ce, când, până unde, cât ? ”
nume predicativ: Casa lor este de cărămidă portocalie.
atr. subst. prepozițional: Mobila de bucătărie este de culoare albă.
complement direct: Citesc o nuvelă.
complement prepozițional: M-am gândit la mama prietenului meu.
complement de agent: Cartea este citită de copil.
complement circumstanțial de loc: Plecăm la mare.
complement circumstanțial de mod: Mănânc cu po.ftă dulciurile.
complement circumstanțial de timp: După ploaie iese soarele.
complement circumstanțial de scop: Învață pentru note mari.
complement circumstanțial de cauză: A murit de bătrânețe. Mor de frică.
- Genitiv: ” al, a, ai, ale cui ? ”
atr. subst. genitival: Mirosul cozonacului este plăcut.
↓
( al cui miros este plăcut ? )
nume predicativ: Frumusețea este a naturii.
atr. subst. prepozițional: Manifestația contra fumatului a strâns multă lume.
atribut apozițional: Citesc operele dramaturgului român, ale lui Ion Luca Caragiale.
complement indirect: Complotează împotriva surorilor.
complement circumstanțial de loc: În spatele casei se află o piscină.
complement circumstanțial de timp: Se învăța mai mult pe vremea bunicilor voștri.
complement circumstanțial de scop: Se pregătește în vederea plecării.
complement circumstanțial de cauză: Din cauza supărării a adormit.
- Dativ - ” cui ? ”
complement indirect: Bunicul i-a dăruit Ioanei o săniuță.
↓
( cui a dăruit bunicul o săniuță ? )
complement circumstanțial de mod: Lucrează contrar normelor de protecția muncii.
nume predicativ: Orarul este conform regulilor deja propuse.
complement circumstanțial de loc: Stai locului !
atribut substantival: Glorie eroilor noștri ( neamului ) !
atribut apozițional: Suntem recunoscători profesoarei noatre de matematică, doamnei Enache.
- Vocativ - NU are funcție sintactică.
Substantivele care se află în cazul vocativ se separă, prin virgulă, de restul propoziției:
Ioane, vino la mine !
Vino, Ioane, acasă !
Maria, treci aici !
Forma pe care o ia un substantiv în diferite cazuri se numește declinare.
- Locuțiunea substantivală = reprezintă grupuri de cuvinte care au sensuri unitare ale substantivelor.
de exemplu: aducere-aminte, băgare de seamă, părere de rău se comporta la fel ca substantivul.