Question

ce este partea de vorbire?
​

Answer 1

Răspuns:

partea de vorbire este o clasa de cuvinte stabilita dupa sensul lor lexical general si dupa caracteristicile lor morfologice sintactice.

Answer 2

În gramatica tradițională, partea de vorbire este o clasă de cuvinte stabilită după sensul lor lexical general și după caracteristicile lor morfologice și sintactice[1].

Unul din cele două criterii gramaticale ale clasării cuvintelor în părți de vorbire, cel morfologic, ține seama de faptul dacă cuvântul poate sau nu primi afixe, și dacă da, ce fel de afixe. Pe această bază se pot distinge, cel puțin în unele limbi, pe de o parte, de exemplu conjuncția, care nu poate primi afixe, pe de altă parte, bunăoară substantivul și verbul, iar cele două din urmă se pot distinge după felul afixelor pe care le pot primi[2].

Al doilea criteriu gramatical, cel sintactic, se referă la faptul dacă cuvântul poate avea rol sintactic și, dacă da, ce fel de rol (funcție de parte de propoziție sau alt rol), dacă poate avea compliniri și care pot fi acestea. În această privință se disting, pe de o parte, de pildă interjecția, care de regulă nu poate avea rol sintactic, pe de altă parte, bunăoară verbul și prepoziția, care pot avea rol sintactic, iar cele două din urmă se disting prin faptul că verbul poate fi parte de propoziție (predicat) și poate avea complement, pe când prepoziția nu poate fi parte de propoziție, ci numai mijloc de subordonare în sintagmă[2].

Al treilea criteriu, cel al sensului lexical, se referă la definiri precum aceea că substantivul numește o ființă reală, o ființă imaginară, un lucru inanimat sau o noțiune abstractă; adjectivul exprimă însușiri ale acestora; verbul exprimă o acțiune, o întâmplare, o stare etc.[2]

Acest din urmă criteriu este considerat în mod tradițional, de către unii lingviști, cel puțin de rang egal cu celelalte[3], dar alții îl consideră secundar față de cele gramaticale[2], iar după gramaticile netradiționale este chiar de eliminat[4][5].

Cei care contestă luarea în considerare a criteriului lexical argumentează cu aceea că acest criteriu nu este științific, ci se bazează pe intuiție. De exemplu, definiția de mai sus a verbului este valabilă și pentru unele substantive, iar același sens este exprimat de limbi diferite prin părți de vorbire sau sintagme total diferite. De pildă, lui fr j’ai sommeil (sintagmă cu complement direct exprimat prin substantiv) „mi-e somn”, îi corespunde în maghiară álmos vagyok (predicat nominal cu nume predicativ exprimat prin adjectiv), literal „sunt somnoros”[5].

Fie că se acceptă sau nu criteriul lexical, opinia generală este că partea de vorbire este caracterizată de un ansamblu de trăsături. După Eifring și Theil 2005 este vorba de „un amestec de însușiri semantice și gramaticale”[6]. Pentru Bokor 2007, partea de vorbire este determinată „împreună și reciproc de patru feluri de însușiri: capacitatea de a primi afixe, capacitatea de a fi folosită în propoziție sau frază, capacitatea de a avea compliniri și tipul de sens lexical”[2]. În opinia lui Kenesei 2006, stabilirea părții de vorbire este „o serie de instrucțiuni referitoare la ce terminații să primească sau poate primi, respectiv ce poziții sintactice să ocupe un lexem dat”[7].