Ce rol au diminutivele in text
Răspunsuri la întrebare
Salut!
✰✰✰✰✰
Cerință:
Ce rol au diminutivele în text?
✰✰✰✰✰
1. Să începem cu definiția oferită de DEX:
DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s. n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, ființele, însușirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.
(sursa citării: https://dexonline.ro/definitie/diminutiv)
2. Însemnări explicative
Așadar, prin folosirea diminutivelor, obiectele, ființele, caracteristicile sunt înfățișate la dimensiuni mai reduse comparativ cu sensul cuvântului de bază.
A. Oamenii folosesc frecvent diminutive în relațiile de afectivitate dintre părinți, bunici și copii, respectiv nepoți, precum și în relațiile de afectivitate dintre iubiți. Aceeași afectivitate emoțională o întâlnim și în tema naturii în literatura română, cu precădere în doine și balade. Rolul diminutivelor în astfel de texte literare este acela de a exprima gingășia, delicatețea, candoarea persoanei descrise sau către care se adresează prin cuvinte de alint, ori de a exprima admirația și dorința de apropiere de natură, deseori personificată.
„Cine-a cunoscut
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Fețișoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grâului;
Perișorul lui,
Peana corbului;
Ochișorii lui,
Mura câmpului?“
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Și-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai,
Iar la cea măicuță
Să nu spui, drăguță,
Că la nunta mea
A căzut o stea”
(Miorița)
„- Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut
Şi de când m-am depărtat,
Multă lume am umblat.”
(Revedere, de Mihai Eminescu)
„Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!”
(Somnoroase păsărele…, de Mihai Eminescu)
B. La polul opus, diminutivele pot fi folosite pentru a ridiculiza un personaj, arătând limitarea, inferioritatea, josnicia, meschinăria acestuia. Atitudinea de respingere și dispreț față de o societate în care este încurajată lipsa educației și a respectului se observă prin construcțiile diminutivale din opera lui I.L. Caragiale, rolul diminutivelor căpătând astfel nuanțe puternice de ironie, de persiflare.
„Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam' mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai.
Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului și nepoțelului lor (...). Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat:
– Mam' mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!
– Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana.
Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria.
(D-l Goe, de I.L. Caragiale)
„Dându-mi această explicație, cocoana scoate din săculețul de mână o bucățică de zahăr:
– Cui îi place zăhărelul?...
Bubico (făcând pe bancă sluj frumos, cu toată cletinătura vagonului): Ham!
– Să-i dea mamițica băiatului zăhărel?
Bubico: Ham! Ham!
Și apucă bucățica de zahăr și-ncepe s-o ronțăie... Cocoana scoate din alt săculeț o sticlă cu lapte, din care toarnă într-un pahar; apoi:
– Cui îi place lăptic?”
(Bubico, de I.L. Caragiale)