Question

cea mai frumoasa compunere cu titlul:Sfirsit de toamna

Answer 1

Era o zi ca toate celelalte ..
..priveam orașul de la fereastra camerei mele așezate la al șaptelea etaj al unui bloc cenușiu dintr-un cartier construit la marginea orașului. Eram fascinată de jarul asfințitului ce învăluia tot văzduhul într-o lumină roșiatică ..
Așteptam ca și puținii trecători ce se mișcau obosiți înspre casă să-și ridice măcar o clipă privirea, să vadă și altceva decât cenușiul trotuarelor dintr-un oraș ce părea pustiu într-un moment în care concediul și interminabila vacanță de vară îi alungase pe cei mai mulți spre locuri mult mai atrăgătoare ....
În timp ce prin mintea mea treceau aceste gânduri, am observat cum cartierul meu gri devine deodată parcă și mai întunecat, iar când mi-am înălțat privirea am înțeles: văpaia asfințitului era amenințată parcă de o întreagă oștire de balauri furioși, care îmi aminteau de poveștile citite la grădiniță ..
..vrând parcă să-mi îndreptățească temerile, "norii-balauri" și-au chemat în ajutor vântul puternic; tot e bună la ceva și ploaia ce se apropie— mi-am zis —uite, măcar oamenii au mai prins puțină viață, se uită spre cer, se îndreaptă mai grăbiți spre casă, iar eu mă bucur că se mai risipește parcă monotonia zilei de vară.
Norii se apropie, devenind tot mai mari și mai negri, iar soarele e tot mai mic și mai palid. Gata, l-au acoperit! Fulgerele, urmate de tunete, se rostogolesc amenințător spre pământ, despicând văzduhul în fragmente ca piesele unui puzzle. Vântul își adunase parcă toate puterile spre a învinge încremenirea cerului și a pământului: norii se îngrămădesc spre orășelul meu, vântul spulberă praful adunat pe străzi, înalță și răsucește în văzduh hârtii aruncate la întâmplare, puținii pomi sădiți cândva în spațiul pe care orășenii îl numesc "verde" își frâng neputincioși crengile. Nu, nu e o ploaie liniștită, e o furtună înspăimântătoare, nimic nu se mai vede prin șuvoaiele de apă ce curg din cerul furios. Și uite, bătrânul nostru mesteacăn sădit cu mulți ani în urmă se clatină speriat sub rafalele de vânt și de ploaie, iar în locul străzii a apărut un râu murdar!
Mi-e teamă ....
Dar teama mea se risipește curând. Fulgerele se văd undeva departe, tunetele se aud tot mai slab, iar soarele îmi trimite un zâmbet din lumina asfințitului. A dispărut și râul murdar, iar cartierul meu nu mai pare la fel de trist ca înaintea furtunii.
Probabil că nu voi uita niciodată această furtună ..


Sper că îți place și e potrivită. :*