cele 2 exercitii,urgent
Răspunsuri la întrebare
Explicație:
Românizarea este un fenomen complex de transformare socială, economică și mentală, desfășurat pe teritoriul statului român modern și, după 1918, în teritoriile asupra cărora Regatul României și-a extins autoritatea.[1]
Principalii vectori ai afirmării identității naționale românești au fost alfabetizarea și urbanizarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea.[2] Spre deosebire de vestul continentului european, unde identitatea națională s-a format ca o exigență a industrializării, naționalismul est-european interbelic a fost motivat mai mult politic decât economic.[3]
După Primul Război Mondial conducerea Regatului României a formulat politici de unificare a sistemelor de învățământ din provinciile românești. Din punct de vedere ideologic, statul român a recurs la naționalismul integral și la un antisemitism clădit pe o mai veche tradiție antievreiască, alimentată după 1918 de insecuritatea adusă de extindere și de diluția etnică a României.[4] „În perioada interbelică, guvernul român de la București a căutat, fără să găsească, modalitățile adecvate de a face față complexității ivite în noua conjunctură. Vechea minoritate evreiască, socotită periculoasă în Regat, s-a văzut acum flancată de noile grupuri minoritare ardelenești și bucovinene (maghiari, germani și ruteni) sau basarabene (ruși).”[5] Statul român a procedat la restrângerea drepturilor, la marginalizarea și presiunile loialiste asupra minorităților, în locul unor tactici ale cooptării persuasive.[6]
Etnogeneză este un termen care provine din limba greacă (ethnos=popor; genesis=naştere, formare) şi defineşte procesul complex, etnic şi lingvistic, de naştere a unui popor.
Popoarele romanice s-au format printr-un proces de dublă asimilare. Mai întâi asimilarea autohtonilor de către romani, prin procesul de romanizare. În cea de-a doua etapă s-a produs asimilarea migratorilor de către populaţiile romanizate.
Român
Italian
Francez
Spaniol
Portughez
Substrat – elementul autohton
Daco-moesic
italic
galic
celtiberic
lusitan
Strat
latin
Adstrat – elementul migrator
slavic
germanic
2. Formarea poporului român
Poporul român a luat naştere în spaţiul larg daco-moesian, între secolele II – VII/VIII. Etnogeneza românească a avut, la fel ca şi în cazul celorlalte popoare romanice, două etape. Prima a fost reprezentată de romanizare, iar cea de-a doua de asimilarea slavilor.
Romanizarea a fost procesul complex, etnic şi lingvistic, desfăşurat pe o perioadă îndelungată, prin care geto-dacii şi-au însuşit elemente ale culturii şi civilizaţiei romane. Acest proces a cunoscut din punct de vedere cronologic mai multe etape. Din sec I î.Hr. şi până în 106 romanizarea este neoficială. Din 106 până în 271 romanizarea se desfăşoară în mod organizat, prin acţiunea unor factori oficiali şi neoficiali. Anul 271 nu marchează ruperea relaţiilor cu lumea romană. Romanizarea continuă până în sec VII sub formă neoficială.
Preluarea elementelor din cultura şi civilizaţia romană s-a realizat în cei 165 de ani pe diferite căi, prin acţiunea diferiţilor factori. Aceştia pot fi împărţiţi în factori oficiali – armata, administraţia şi factori neoficiali – coloniştii, veteranii, urbanizarea, religia.
Cel mai important factor al romanizării, care a acţionat atât oficial, cât şi neoficial, a fost limba latină, factorul esenţial. La început limba latină era vorbită de geto-daci doar în relaţiile cu autorităţile. Treptat, aceasta este preluată şi în cadrul comunităţii, pentru ca în final latina să se vorbească şi în familie, copiii geto-daci să fie botezaţi cu nume latine, iar limba maternă să fie uitată.