Question

cine stie poezia ,,MUMA LUI STEFAN CEL MARE"???????????
AJUTAIMA CAT DE URGENRT POSIBIL !!!!!!!!!!!!!!!!! (PE TOATA) :( :-(

Answer 1

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n vale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
II Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate ?
— "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărâmată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-ncongior...
Vântul suflă rece... Rănele mă dor !"

Tânăra domniţă la fereastră sare.
— "Ce faci tu, copilă ?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
— "Ce spui, tu, streine! Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu !
Însă dacă cerul, vrând să-greuneze
Anii vieţei mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire ! Pentru ţară mori !
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori !"
III Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.