citate din carte școala pentru bine și rau
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Sophie așteptase toată viața să fie răpită. Dar în seara asta toți ceilalți copii din Gavaldon se zvârcoliseră în somn. Dacă i‑ar lua directorul școlii, nu s‑ar mai întoarce niciodată. Nu ar avea parte de o viață împlinită. Nu și‑ar mai vedea niciodată familiile. În seara asta, copiii au visat un hoț cu ochi roșii, care a venit să‑i smulgă din așternuturi și să le înăbușe țipetele.
Sophie a deschis ochii și a văzut că era dimineață. Ciocanul era adevărat. Prinții, nu. — Tată, dacă nu dorm nouă ore, am ochii umflați. — Toată lumea vorbește întruna cum că pe tine o să te ia anul ăsta, a zis tatăl ei bătând în cuie o scândură strâmbă peste fereastra camerei ei, care era complet acoperită cu lacăte, țepușe și șuruburi. Îmi spune să‑ți tai părul, să te mânjesc pe față cu noroi, de parcă eu cred în toate aiurelile astea de povești. Dar nimeni nu intră aici în noaptea asta. Asta‑i clar.
Dacă directorul ăla de școală vrea Bunătate, atunci o s‑o ia pe fiica Gunildei. Sophie s‑a încordat. — Pe Belle? — Aia e fiica perfectă, a zis el. Îi duce lu’ taică‑său la moară mâncăruri gătite de ea. Iar resturile le dă babei amărâte din piață. A înțeles unde bătea el. Sophie nu‑i gătise niciodată o masă ca la carte, nici măcar după ce murise mama ei. Evident că avea un motiv întemeiat (uleiul și fumul i‑ar fi înfundat porii), dar știa că e un subiect delicat. Asta nu însemna că taică‑său făcuse foamea. În schimb, îi oferea mâncărurile ei preferate: piure de sfeclă, fiertură de broccoli, sparanghel fiert, spanac la aburi.
S‑a ridicat repede din pat și a trântit ușa de la baie. Și‑a studiat fața în oglindă. Se vedeau urmările acestei treziri bruște. Părul ei lung până în talie, de culoarea aurului, nu lucea ca de obicei. Ochii ei verzi ca jadul păreau mai șterși, buzele ei roșii și pline parcă erau puțin uscate. Până și tenul ei de un roz‑deschis își pierduse strălucirea. „Dar tot prințesă sunt“, s‑a gândit ea.
La noapte avea să fie dusă în pădure. La noapte avea să înceapă o nouă viață. La noapte avea să‑și trăiască propria poveste. Iar acum trebuia să se pregătească. A început prin a se freca pe față cu icre – miroseau a picioare murdare, dar te fereau de coșuri. Apoi și‑a făcut un masaj cu piure de dovleac, s‑a limpezit cu lapte de capră și și‑a pus o mască de față cu pepene galben și gălbenuș de ou de broască‑țestoasă.
Cea mai bună prietenă a Sophiei locuia într‑un cimitir. Ținând cont de aversiunea ei pentru toate lucrurile macabre, mohorâte și slab luminate, te‑ai fi așteptat ca Sophie să găzduiască întâlnirile dintre ele două la ea acasă sau să‑și găsească o altă prietenă. În schimb, urcase până la casa de pe vârful Dealului Mormintelor în fiecare zi din această săptămână, având grijă să‑și păstreze zâmbetul pe buze, din moment ce, până la urmă, asta înseamnă să faci o faptă bună.
Oare era de‑ajuns? Putea asta să concureze cu plăcintele făcute în casă și cu mila arătată babelor de pe stradă? Gândurile i‑au zburat neliniștite la castraveți. Poate că ar reuși să strecoare o rezervă doar pentru ea în pădure. Încă avea timp berechet până la căderea nopții ca să‑și facă bagajele. Dar castraveții nu erau grei? Oare cei de la școală o să trimită niște valeți? Poate ar trebui să‑i transforme în suc înainte să...