comentariul ceas dedus de Ion Barbu
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
ca modernă a lui Ion Barbu ilustrează, după propria mărturisire, relaţia dintre matematică şi poezie: „Ca în geometrie înţeleg prin poezie o anumită simbolistică pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă, întrucât există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos, unde se întâlneşte cu poezia”.
Etapa ermetică (1925-1926), din care face parte volumul Joc secund, este marcată de un limbaj criptic, încifrat, o exprimare abreviată, uneori în cuvinte inventate: „Nu există un alt poet român care să spună mai mult în mai puţine cuvinte” (Tudor Vianu). Conceptul „ermetic” înseamnă abscons, încifrat, la care accesul se face prin revelaţie şi iniţiere, amintind de Hermes, zeul grec care deţinea secretele magiei.
În spirit modern, imaginarul poetic barbian transfigurează realitatea concretă prin oglindirea în şinele liric, răsfrântă apoi, purificată, sub forma poeziei, ca act intelectual de autocunoaştere.
Tema poeziei exprimă, în principal, ideea lumii purificate prin reflectarea în oglindă, ideea autocunoaşterii şi ideea actului intelectual ca afectivitate lirică.
Structura şi compoziţia textului poetic
Poezia Din ceas dedus… este structurată în două catrene, în care Barbu defineşte o lume de esenţe ideale, prin detaşarea totală de real. Poezia este, în concepţia lui Barbu, un jocal esteticului pur, idee exprimată concis, „nu există un alt poet român care să spună mai mult în mai puţine cuvinte” (Tudor Vianu).
• Ion Baru
Strofa întâi plasează expresia artistică în atemporal,poetul căutând în real – „Din ceas” – frumosul – „adâncul acestei calme creste” -, care se răsfrânge în sine însuşi ca într-o oglindă. Eul liric restrânge spaţiul poetic la „o lume purificată până la a nu mai oglindi decât figura spiritului nostru”. Actul creaţiei capătă astfel valori narcisiste, poezia fiind un produs al minţii.
Aşadar, în viziunea lui Ion Barbu, poezia este un proces exclusiv intelectual, „un joc secund mai pur”, ca manifestare strictă a minţii, în care se reflectă realitatea, „Tăind pe înecarea cirezilor agreste, / În grupurile apei, un joc secund, mai pur”. Răsfrângerea realităţii în luciul apei este ilustrată printr-o subtilă antiteză între „calme creste” şi „cirezile agreste” (câmpenesc, rustic).
Strofa a doua exprimă o altă viziune despre poezie, care este „Nadir latent”, (nadir = punct imaginar pe bolta cerească, diametral opus zenitului-şi aflat la intersecţia dintre verticala locului, de unde priveşte observatorul, cu bolta cerească din emisfera opusă), sugerând concepţia matematică a lui Barbu despre creaţia lirică. „Poetul ridică însumarea”, calculează un punct imaginar al ideilor în înaltul infinit al Spaţiului exterior şi întâlneşte poezia, simbolizată prin metafora „harfe resfirate”, aflată în „zbor invers” spre esenţele nevăzute şi neştiute ale universului.
Ca şi la Arghezi, actul creator înseamnă trudă, eul liric „istoveşte” pentru „cântec”, iar creaţia îşi are riscurile şi jertfele ei, căci înţelesurile se pot pierde uneori, ele neputând ajunge în mod desăvârşit la cititor. Această tristeţe poetică este exprimată prin verbul aflat la prezentul etern, ca o autoadresare, „le pierzi” ori printr-un participiu, „ascuns”, sugestiv pentru sensurile absconse ale poeziei. Transparenţa imaginilor artistice este simbolizată prin metafora meduzelor ce schimbă culoarea apei de la suprafaţa mării, formând „clopotele verzi”, atrăgând astfel privirile până în străfundurile misterioase, aşa cum orice creaţie transpune artistic realitatea.
George Călinescu interpreta metafora astfel: „Poezia e […] lumina fosforescentă a meduzelor care sunt văzute numai pe întuneric, adică atunci când ochii pentru lumea întinsă se închid”.
Limbajul şi expresivitatea textului poetic
Poezia lui Ion Barbu a fost acuzată de neclaritate în expunerea ideilor şi de încifrare a simbolurilor, dificultatea receptării ei fiind mai întâi cauzată de concizia exprimării, dar şi de sintaxa poetică în care predomină terminologiile ştiinţifice, luate mai ales din matematică – „însumare” -, neologismele cu rol de epitet – „nadir latent” – şi recurgerea la elipse, dislocări, inversiuni topice, anacoluturi, îngreunând astfel descifrarea sensurilor clasice ale discursului liric. Aşadar, înţelegerea poeziei lui Barbu este dificilă din cauza structurii interioare de natură ştiinţifică şi a conciziei textului liric, adică „extrema condensare” a stilului său (Tudor Vianu).
Prozodia
Poezia Din ceas dedus…, alcătuită din două catrene, are versuri lungi, cu măsura de 13-14 silabe, iar rima este încrucişată.