Comentariul poeziei "Dorinta" de Mihai Eminescu strofă cu strofă.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
0
Poezia "Dorinta" este o poezie de dragoste in care natura se afla in perfecta armonie cu sentimentele eului liric, sentimente de iubire, asa cum ni se spune inca din titlu, care e exprimat prin substantivul comun "dorinta" ce deriva de la cuvantul de baza "dor", cuvant cu o mare incarcatura afectiva.
Poezia debuteaza cu chemarea iubitei, ilustrata prin verbul la imperativ "Vino!", intr-un loc tainic ferit de restul lumii. Cadrul natural, decorul povestii de iubire, e cosnstituit numai din trei elemente: "izvorul care tremura pe prund" metafora personificatoare, epitetul "crengi plecate" si metafora "prispa cea de brazde". Acestea redau un tablou exact al locului de intalnire dintre cei doi.
In strofa a doua indragostitul isi imagineaza clipa mult asteptata. Datorita multitudinii verbelor la conjunctiv "sa alergi", "sa cazi", "sa desprind", se realizeaza un ritual al iubirii ilustrand ideea de iubire ca joc. Prin expresia "bratele intinse" se surprinde nerabdarea imbratisarii si totodata a intalnirii dintre cei doi.
In urmatoarea strofa se continua ideea de iubire ca joc insa aici verbele sunt la viitor: "sedea-vei", " vom fi", "or sa cada". Acestea sugereaza ideea de iubire realizabila dar nerealizata specificii liricii lui Eminescu. Inversiunea "sedea-vei" si cuvantul popular "singurei" schiteaza o atmonsfera familiara. Repetitia "singuri-singurei" accentueaza izolarea cuplului de restul lumii, in acelasi cadru tainic ilustrat in prima strofa. Acest peisaj idilic este completat de caderea florilor de tei ce simbolizeaza eternizarea sentimentului de iubire.
Se prezinta una din trasaturile specifice romantismului si anume perfecta corcondanta dintre natura si trairile interioare, astfel ca fiorul iubirii din sufletele celor doi e transmis si naturii "infiorate[...] flori".
Catrenul al patrulea contureaza un portret al iubitei cu ajutorul epitetului "buze dulci", ce induce ideea de pasiune, sarut, si cu ajutorul a doua epitete cromatice "fruntea alba", ce semnifica puritate,inocenta, si "parul galben" ce aminteste de lumea basmului semnificand bucurie, lumina, entuziasm.
Strofa a cincea prezinta cufundarea intr-o stare de vis "vom visa un vis ferice" deoarece iubirea dintre cei doi e realizabila doar in vis. Se remarca legatura stransa dintre om si natura ilustrata de personificarea "ingana-ne-vor izvoare".
Ultimul catren cuprinde desprinderea de lumea reala prin cele doua motive specific eminesciene: visul si somnul. Este ilustrata inca o data comuniunea om-natura prin metafora "codrul batut de ganduri", metafora in care codrul capata atributele omului de geniu. Aceasta strofa e simetrica e simetrica fata de cea de-a treia prin caderea florilor de tei, care in strofa a treia cad doar asupra iubitei pe cand in aceasta strofa cad asupra cuplului sugerand ideea ca natura binecuvinteaza iubirea. Sper ca este bine!sper ca te-am ajutat !
Poezia debuteaza cu chemarea iubitei, ilustrata prin verbul la imperativ "Vino!", intr-un loc tainic ferit de restul lumii. Cadrul natural, decorul povestii de iubire, e cosnstituit numai din trei elemente: "izvorul care tremura pe prund" metafora personificatoare, epitetul "crengi plecate" si metafora "prispa cea de brazde". Acestea redau un tablou exact al locului de intalnire dintre cei doi.
In strofa a doua indragostitul isi imagineaza clipa mult asteptata. Datorita multitudinii verbelor la conjunctiv "sa alergi", "sa cazi", "sa desprind", se realizeaza un ritual al iubirii ilustrand ideea de iubire ca joc. Prin expresia "bratele intinse" se surprinde nerabdarea imbratisarii si totodata a intalnirii dintre cei doi.
In urmatoarea strofa se continua ideea de iubire ca joc insa aici verbele sunt la viitor: "sedea-vei", " vom fi", "or sa cada". Acestea sugereaza ideea de iubire realizabila dar nerealizata specificii liricii lui Eminescu. Inversiunea "sedea-vei" si cuvantul popular "singurei" schiteaza o atmonsfera familiara. Repetitia "singuri-singurei" accentueaza izolarea cuplului de restul lumii, in acelasi cadru tainic ilustrat in prima strofa. Acest peisaj idilic este completat de caderea florilor de tei ce simbolizeaza eternizarea sentimentului de iubire.
Se prezinta una din trasaturile specifice romantismului si anume perfecta corcondanta dintre natura si trairile interioare, astfel ca fiorul iubirii din sufletele celor doi e transmis si naturii "infiorate[...] flori".
Catrenul al patrulea contureaza un portret al iubitei cu ajutorul epitetului "buze dulci", ce induce ideea de pasiune, sarut, si cu ajutorul a doua epitete cromatice "fruntea alba", ce semnifica puritate,inocenta, si "parul galben" ce aminteste de lumea basmului semnificand bucurie, lumina, entuziasm.
Strofa a cincea prezinta cufundarea intr-o stare de vis "vom visa un vis ferice" deoarece iubirea dintre cei doi e realizabila doar in vis. Se remarca legatura stransa dintre om si natura ilustrata de personificarea "ingana-ne-vor izvoare".
Ultimul catren cuprinde desprinderea de lumea reala prin cele doua motive specific eminesciene: visul si somnul. Este ilustrata inca o data comuniunea om-natura prin metafora "codrul batut de ganduri", metafora in care codrul capata atributele omului de geniu. Aceasta strofa e simetrica e simetrica fata de cea de-a treia prin caderea florilor de tei, care in strofa a treia cad doar asupra iubitei pe cand in aceasta strofa cad asupra cuplului sugerand ideea ca natura binecuvinteaza iubirea. Sper ca este bine!sper ca te-am ajutat !
Alte întrebări interesante
Matematică,
8 ani în urmă
Biologie,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Limba română,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă