Comentați cele două replici ale bătrânei cu care se deschide și se închide nuvela,Moara cu noroc de Ioan Slavici...
Dau coroana,este urgent
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
"Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, cu linistea colibei tale te face fericit". inceput
Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat! final
Explicație:
Pe plan etic,.vorbele Batranei constituie un avertisment care devine, dupa consumarea faptelor, o morala; in termenii paremiologiei populare, morala ar putea fi exprimata in proverbul: "Cine va face ca mine, ca mine sa pateasca".
La inceput, cuvintele batranei au rolul de definitie a unui stil de viata, in lumina caruia a-ti accepta "norocul" (oricat de modest ar fi) constituie o dovada de intelepciune; aceasta aduce "linistea colibei", adica ordinea existentiala echivalenta cu frumosul si cu binele.
De la inceput insa Ghita nu accepta aceasta definitie, viata lui (redusa la carpitul cizmelor satenilor) parandu-i-se a fi insuficient realizata.
Se contureaza astfel o a doua functie estetica a preambulului: acesta are rolul unei introduceri in actiune, separand personajele in doua categorii distincte, in functie de pozitia pe care o au fata de cuvintele intelepte ale soacrei lui Ghita.
in capitolele II-XVI ale nuvelei, preambulul devine un liant intre personaje si actiune, asigurand unitatea operei.
Acum, in timp ce ecoul cuvintelor Batranei se aude tot mai slab, glasul de clopot funest al soartei se aude tot mai tare.
Mutarea familiei la Moara cu noroc constituie prima incercare a lui Ghita de a-si nega destinul, cautandu-si un altul care sa-l multumeasca. Gestul - luciferic in esenta - va atrage insa pe "demonul" noului spatiu in persoana lui Lica.
Influenta pe care Samadaul o are asupra lui Ghita devine tot mai puternica, pe masura ce ultimul pierde legatura cu spatiul protector initial (in care oamenii se multumeau cu saracia lor). Setea de imbogatire va conduce la un paradox, intrucat, pe masura ce averea creste, linistea sufleteasca scade.
Semnificatia estetica a preambulului se modifica in final, cand acesta se dovedeste a fi fost o prevestire.
Deznodamantul este pregatit de momentul in care Batrana pleaca la rude, "singura cu copiii, singura si mahnita pana in adancul inimii". Ardoarea cu care o saruta, repetat, pe Ana "ca si cand s-ar desparti pe veci de dansa", ca si carciuma care i se pare a fi intunecata si pustie, prevestesc finalul tragic."
La intoarcere, Batrana nu mai gaseste decat zidurile afumate ale hanului ars si gramezile de cenusa, din care ieseau oasele celor care fusesera Ghita si Ana. De data aceasta, preambulul capata rol testamentar si accente tragice.