Comentati Citatul : ''intelesul alegoric ce i am dat este ca daca geniul nu cunoaste nici moarte,aici pe pamat nici e capabil de a ferici pe cineva nici capabil de a fi fericit''
Răspunsuri la întrebare
Un principiu din “Teoria literaturii” afirmă că orice scriere are un izvor sau mai multe: “… orice text este o absorbţie şi o transformare a unui alt text” şi “o poezie nu se naşte din nimic, ea are izvoare”. De geneza poemului “Luceafărul” s-a ocupat D. Caracostea în “Creativitatea eminesciană”5: “deşi izvorul principal al «Luceafărului» fusese identificat încă din anul apariţiei lui, de către Moses Gaster, în a sa «Literatură populară română» (1883), abia studiile lui D. Caracostea au lămurit decisiv problema genezei marelui poem”6.
Originea poemului e cunoscută: ideea “Luceafărului“ i-a fost sugerată poetului, încă din perioada petrecută la Berlin, de memorialul de călătorie al lui R. Kunisch: “Bukarest und Stambul, Skizzen aus Ungarn, Rumänien und der Turkei“ (Berlin, 1861), în care autorul german transcria, între altele, două basme populare româneşti, “Fata-n grădina de aur” şi “Miron şi frumoasa fără corp”7.
Pe de altă parte, “de la Eminescu însuşi avem o însemnare preţioasă, făcută în toiul muncii pentru desăvârşirea Luceafărului. În manuscrisul Academiei No 2275 bis, p. 56, pe marginea uneia dintre variantele poemei, el a lăsat următoarea însemnare: “În descrierea unui voiaj în Ţările Române, germanul K. povesteşte legenda «Luceafărului». Aceasta este povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pământ, nu e capabil a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El nu are moarte, dar nu are nici noroc. Mi s-a părut că soarta Luceafărului din poveste seamănă mult cu soarta geniului pe pământ şi i-am dat acest înţeles alegoric”8.