comentati simbolurile ,,padure si soare" din poezia ,,Moartea caprioarei
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
b) Moartea căprioarei este o ars poetica, un testament spiritual al poetului, care va avea un destin tragic, prefigurat parcă prin această poezie. Dimensiunea realistă este exprimată prin imaginea tatălui vânător, prin contextul social-istoric, creat de seceta din vara anului 1946. Tema este realistă, sugerând corelaţii la Mihail Sadoveanu sau Alexandru Odobescu, dar la Nicolae Labiş ea îmbracă masca tragicului: „Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi“. Strident este sentimentul bucuriei tatălui din: „ — Avem carne!“, într-un contrast afectiv cu sentimentul de tristeţe, dar şi de durere al copilului. Aceste sentimente trăite de copil fac ca tema, ideea, subiectul, eroii să aibă şi o dimensiune romantică.
Evaziunea în natură: „Mă iau după tata la deal printre târşuri“ se asociază cu mitul comuniunii dintre om şi natură într-o variantă ostilă: „Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi“. Acest raport se va transfera în toate imaginile poetice, sugerând trăirea în comun a dramei: „Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă/ Mâinile pline de sânge pe piept mi leam şters“. Ele transfigurează universul pădurii, atribuindu-i trăirile copilului poet. De aceea stilul poetului, caracterizat prin originalitatea metaforelor, metonimiilor, simbolurilor, are o structură mitică ca în poezia populară, ceea ce constituie o trăsătură a specificului naţional în poezia lui Nicolae Labiş.
Metonimiile sunt preponderente ca în poezia modernă: „Seceta a ucis orice boare de vânt./ Soarele s-a topit şi a curs pe pământ“, „focuri, focuri,/ Dansează sălbatice, satanice jocuri“, „Setea mă năruie“, „Tâmpla apasă pe umăr“, „Cu foşnet veştejit răsuflă valea“, „Şi nările-i subţiri înfiorară apa“, „Vai, fără vânt aleargă frunzarele duium!“. Metaforele au multă originalitate: „Pe-o nară puşca tatii scoate fum“, „roiuri negre de mărgele“, „Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii“, „cercuri lunecoase de aramă“, „Frumoasă jertfă a pădurii mele!“, sugerând mitul Pasărea Măiastră: „Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna“, „Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş“, dar şi ecouri eminesciene. Simbolurile au capacitatea de a reda mitul Stelelor-Logostele: „Şi stelele uimite clipiră printre ele“, sau Pasărea Măiastră „O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri“, dar şi încărcătura afectivă a textului: „Planetă, imensă, străină şi grea“, „Un clopoţel cu clinchet argintiu...“. Stilul lui Nicolae Labiş este concis, nuanţat, funcţional, afectiv, cu multe sintagme-modul, cu multe imagini originale, dovedind calităţile unui poet real, care abia începuse să-şi deschidă petalele universului poetic. Afirmaţia lui G. Călinescu că este un poet deplin exprimat este absurdă.