Comentați va rog motivul “ochilor mari” din poeziile eminesciene!!
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Ochiul – oglindă a sufletului, se află între semnele poetice frecvent folosite de Eminescu, acesta conotând cu multiple semnificaţii câmpul semantic al fiinţei. „Ochiul” poate fi al sufletului, al minţii, al timpului, al naturii, în strânsă dependenţă cu sentimentul de iubire, îmbrăcând în imaginarul eminescian o multitudine de sensuri, cele mai multe în relaţie cu fiinţa umană.
G. I. Tohăneanu consideră că, „în poezia noastră de până la Eminescu, ecourile acestei teme sunt firave şi lipsite de semnificaţie artistică. Tema poetică a ochilor se conturează şi se rotunjeşte ca atare abia odată cu Eminescu”1. Poetul abordează acest motiv, în opinia lui Tohăneanu, din dublă perspectivă: estetică şi gnoseologică. Din punct de vedere estetic, „întreaga noastră viaţă interioară – atât de bogată şi de complexă – se concentrează nu o dată în privire. Frumuseţea şi strălucirea ochilor – în care triumfă, adesea, sensibilitatea şi inteligenţa – pot radia asupra întregului chip, înnobilându-l. Există, aşadar, un grai al ochilor, pătrunzător şi dens; există, mai cu seamă, o privire a prieteniei şi a iubirii, care poate umple, cu tâlcurile ei adânci, răstimpurile, chiar prelungite, ale tăcerii”.
Gnoseologic, ochii îi apar lui Eminescu drept „principale porţi ale cunoaşterii”. „Crainici ai luminii şi ai culorii, ochii ne dau, totodată, veşti despre vastitatea şi adâncimea lumii. Larg deschişi spre lumină şi zi, ei sunt un simbol al existenţei înseşi.” Privirea este sălaş al tainei, conotaţie întâlnită în lirica eminesciană, unde „ochiul” are varii semnificaţii.
În structuri cu determinative ante- şi postpuse numelui, aşezat în asocieri surprinzătoare, lexemul „ochi” generează forţă artistică tocmai prin ineditul asocierilor în care se regăseşte.
Răspuns:
Ochiul – oglindă a sufletului, se află între semnele poetice frecvent folosite de Eminescu, acesta conotând cu multiple semnificaţii câmpul semantic al fiinţei. „Ochiul” poate fi al sufletului, al minţii, al timpului, al naturii, în strânsă dependenţă cu sentimentul de iubire, îmbrăcând în imaginarul eminescian o multitudine de sensuri, cele mai multe în relaţie cu fiinţa umană.
Sper ca te am ajutat:)