Comentează textul de mai jos, în minimum 50 de avinte, evidentiind relatia dintre ideea poetică şi mijloacele artistice
S-astept să vie viata cu cosurile pline
Si sa-mi astearna daruri din zari până la mine?
S-astept în noaptea goală s-aud suind un pas
De prieten färä nume, străin si fără glas?
Cu aripi adormite in dimineata lunii
S-aştept să mi se-ntoarcă în streasina lästuni?
S-astept poate-amintirea sã-si mai încerce cheia
La poarta dintre dafini s-astept cumva scânteia
Luminilor pierdute in pulbere si scrum?
La mine nu mai urcă de a dreptul niciun drum.
De-abia o căranuie o dáră ca de fum..
Nu intră nicio usă, n-am prag, n-am pälimar.
Doar stelele se-ngână au noaptea-ntr-un artar.
Ce să aştept să vie si ce să înteleg,
Cand peste mine timpul se prăbuseste-ntreg?
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Poezia lui Arghezi este o tulburătoare imagine a senectuții, realizată sub forma unui monolog interior. În prima parte se succed trei interogații retorice care creează portretul tinereții pline de bucuria vieții tocmai pentru a-l pune în contrast cu starea sa actuală: “S-aștept să vie viața cu coșurile pline/.Și să-mi aștearnă daruri din zări până la mine ?”, se întreabă poetul. Tinerețea e reprezentată metaforic prin belșugul darurilor: „coșurile pline” sau, “lăstunii din streașină”.
Dacă timpul tinereții nu se mai întoarce, ar putea fi el retrăit în amintire? Se mai întreabă poetul, într-o ultimă tentativă. Finalul poemului se încheie tot cu o interogație, dar una care își conține răspunsul: „Ce să aștept să vie și ce să înțeleg./Când peste mine timpul se prăbușește-ntreg?”. Metafora timpului care “se prăbușește” conține întreg sentimentul copleșitor al vârstei ultime, aflate în pragul morții.
Explicație:
T. Arghezi a scris această poezie la vârsta senectuții (1960) și pare evident că străbat în aceste versuri ecouri din propriile sale trăiri afective. Totuși este bine să nu confundăm niciodată eul liric cu eul empiric, adică poetul în carne și oase.