compara cruciada 1 cu a 4
Răspunsuri la întrebare
Diferenta dintre cele doua cruciade este una foarte semnificativă, și anume că cea dintâi nu a avut un final foarte reprezentativ, aducând numai distrugeri poporului, pe cand ce ade-a doua s-a finalizat cu o pace care nu numai ca a oprit pentru o perioada luptele, ci si a adus o dezvoltare economica statului. Prima cruciadă a fost inițiată în 1095 de către Papa Urban al II-lea pentru a recâștiga controlul asupra orașului sfânt Ierusalim și a Țării Sfinte creștine stăpânite la acel moment de către musulmani. Ceea ce a început ca un apel făcut cavalerilor francezi, s-a transformat rapid într-o incursiune pe scară largă, și o cucerire a teritoriilor aflate în afara Europei, în Orientul Mijlociu. Atât cavaleri, cât și țărani, din diferite națiuni ale Europei Occidentale, fără o conducere centralizată efectivă, au plecat pe uscat și pe mare spre Ierusalim și au ocupat orașul în iulie 1099, înființând Regatul Ierusalimului și celealte state cruciate. Deși acestea au rezistat mai puțin de două sute de ani, prima cruciadă a reprezentat un moment important în expansiunea Lumii occidentale, fiind de asemenea și singura cruciadă — față de multele care au urmat — care și-a atins scopul, respectiv ocuparea Ierusalimului. Spre deosebire de prima cruciadă, cea de-a patra s-a desfăşurat complet diferit, întrucât, după eşecul cruciadei dintre anii 1189-1192, papa Inocenţiu III iniţiază proiectul unei noi cruciade, cea intrată în istorie drept cea de-a patra cruciadă. Însă ecoul acestei din urmă chemări la o luptă sfântă, nu are efectul aşteptat de pontif. Cu toate acestea însă, ideea unei astfel de lupte este bine primită de conţii Thibaud de Champagne, Louis de Blois, Balduin de Flandra şi fraţii săi, Henric şi Eustache.
Astfel Geoffroi de Villehardouin, mareşal de Champagne, încheie la Veneţia un acord cu dogele Enrico Dandolo. Acordul prevedea ca în schimbul a 85.000 de mărci de argint, Comuna lui San Marco să transporte în Egipt 4.500 cavaleri, 9.000 scutieri, 20.000 pedestraşi cu toate proviziile necesare. Acordul este acceptat de cruciaţi. Însă moartea subită a contelui de Champagne, îl plasează pe marchizul Bonifaciu de Montferrat în rolul de conducător al expediţiei. Astfel, cruciada s-a terminat intr-un mod deosebit de bun. Cine nu si-ar fi dorit o astfel de pace, care sa opreasca luptele insangerate, in care au fost inclusi cetateni pasnici, nevinovati, aflati in cautarea drepatatii.