comparati doua texte memorialistice:Memorii de Mircea Eliade si Hronicul si cintecul virstelor de Lucian Blaga.
*Indentificati citeva particularitati lingvistice (neologisme,arhaisme,regionalisme)distincte,fie asemanatoare,fie diferite;
*Observati prezenta emotiva sau neutra,tonalitatea discursului;
*Expuneti-va opiniile privind unele particularitati de stil (d.e.:artistic,documentar,evocator,patetic,nostalgic,stiintific);
*Remarcati prezenta unor reflectii si atitudini personale asupra evenimentelor;
*Comentati ipostaza de narator si personaj in ambele texte,subliniind asemanari si deosebiri.
Răspunsuri la întrebare
„Calea spre "înțelepciune" sau spre "libertate" este calea spre ființa voastră interioară. Aceasta este cea mai simplă definiție a metafizicii.” Mircea Eliade
„Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate.” Mircea Eliade
„Este ciudat cât de puțin se interesează oamenii de lucrurile esențiale, de acele lucruri care pot face din viață o creștere necontenită sau o moarte spirituală timpurie. S-a observat de către savanți și de către artiști că viața sufletească și intelectuală a omului normal încetează foarte devreme să mai crească. Majoritatea oamenilor au, din punct de vedere spiritual, vârsta adolescentului. Gândesc și simt, așa cum gândește și simte un adolescent de 16-17 ani. Fără să-și dea seama, oamenii străbat viața cu o mentalitate de adolescent. Biologic ei au continuat să crească necontenit, spiritual însă, nici mintea și nici sufletul lor nu au mai crescut. Acest fapt se datorește în primul rând unei proaste alimentații spirituale-viața spirituală nu mai crește, pentru că nu mai este hrănită. Și astfel omul trece prin viață cu mintea și sufletul nedezvoltate, mutilate. Este ciudat, așadar, că de asemenea lucruri grave și esențiale nu se ocupă decât foarte puțină lume. Există nenumărate manuale și cărți (…), dar după câte știm nu există nici un manual cu ajutorul căruia cineva să poată învăța arta de a crește spiritual, de a nu se opri pe loc la vârsta de 15 sau 16 ani. Lucrul e cel puțin ciudat.” Mircea Eliade (50 de conferințe radiofonice 1932-1938)