Compunere 15-20 rânduri in care sa demonstrezi ca textul "Pastel" de George Coșbuc este descriere literară
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Salut !
Cerință: Redactează o compunere de minim 150 de cuvinte în care să motivezi apartenența la specie a pastelului ” Pastel ” de George Coșbuc.
Definiție:
Pastelul este specia genului liric în versuri, în care este descris un tablou din natură, în culori calde, față de care sunt exprimate impresii și sentimente ale autorului.
Trăsături:
este specie a genului liric:
eul liric apare în ipostaza de contemplator al naturii;
textul este scris în versuri;
este o descriere artistică a unui peisaj surprins într-un anumit anotimp sau moment al zilei;
se caracterizează prin apariția a numeroase substantive și adjective, mai puțin verbe;
creionarea tabloului este realizată în culori calde;
se remarcă prezența figurilor de stil și a imaginilor artistice;
sunt exprimate impresiile, sentimentele autorului în legătură cu peisajul descris
Termenul de pastel a fost utilizat în artele plastice, unde denumea o pictură pe tema naturii, realizată în culori pale, calde.
Vasile Alecsandri este considerat creatorul pastelului în literatura română, prin intermediul ciclului de poezii intitulat: ” Pasteluri ”. Temele pe care acesta le abordează sunt:
succesiunea anotimpurilor ( ” Iarna ”; ” Gerul ”; ” Oaspeții primăverii ” )
muncile agricole ( ” Plugurile ”; ” Secerișul ”; ” Sămănătorii ” );
peisajul natal de la Mircești ( ” Serile de la Mircești ”; Lunca din Mircești ” );
peisaje exotice ( ” Pastel chinez ”; ” Mandarinul ” );
Argumentare:
În opinia mea, poezia ” Pastel ” scrisă de G. Coșbuc este un pastel, deoarece este o specie a genului liric în versuri, în care este descris un tablou din natură, în culori calde, iar eul liric apare în ipostaza de contemplator, exprimându-și sentimentele generate de acesta.
Cuvântul ” pastel ” este împrumutat din pictură și definește un tablou creat printr-o tehnică specială de folosire a culorilor aplicate discret, imaginile fiind estompate, fără tușe groase, emanând delicatețe și gângășie.
În primul rând, textul este o descriere artistică în versuri, ce zugrăvește atmosfera specifică anotimpului de vară. Astfel, prin imagini artistice vizuale, auditive și dinamice, poetu conturează întrepătrunderea cosmicului cu terestrul: ” Prin vişini vântul în grădină / Cătând culcuş mai bate-abia / Din aripi, şi-n curând s-alină, / Iar roşul mac închide floarea.. ”.
O altă trăsătură specifică pastelului o reprezintă expresivitatea limbajului, conferită de o paletă caldă, variată de figuri de stil: inversiuni: ” roșul mac ”;
” tăcutul liliac ”; personificări: ” eu cred c-a obosit pădurea ”; ” Peste culmi încet amurgul moare ”; ” Căci ziua-ntreag-a tot cântat ”; epitet: ” amurgeşte zarea”; ” haine-ntunecate ”;
Din punct de vedere morfologic predomină grupul nominal ( substantiv + adjectiv ): ” amurgul moare ”; ” amurgeşte zarea ”; ” adânca pace ”, iar verbele sunt la indicativ, prezent, timp specific descrierii, cu rol stilistic de prezent etern.
Fiind o operă lirică, se observp prezența eului liric în ipostaza de contemplator al tabloului descruis, prin mărcile lexico-gramaticale: prin pronume posesive și verbe și pronume de persoana I și III: ” eu ”; „ ea ”.
*** ( Textul capătă forma unui monolog adresat prin structura de vocativ );
Descriind un peisaj de vară, un tablou de natură, poetul exprimă, de fapt propriile trăiri, iar vara, cu atmosfera specifică acestei zi, devine o metaforă pentru starea sufletească a acesteia.
Muzicalitatea poeziei este conferită de elementele de versificație: rimă încrucișată, măsura de 9-10 silabe, și ritmul trohaic.
În concluzie, prin toate aceste trăsături - prezentarea atmosferei de vară și implicit a tabloului, folosirea descrierii ca mod de expunere, abundența figurilor de stil - creația literară ” Pastel ” scrisă de G. Coșbuc, este un pastel, un adevărat imn închinnat naturii în anotimpul de vară.
*** Se poate completa, în funcție de text cu:
cromatica tabloului + ex;
câmpul lexical dominant + ex;
comuniunea omului cu natura + ex;
POEZIA ” PASTEL ” DE GEORGE COȘBUC:
Prin vişini vântul în grădină
Cătând culcuş mai bate-abia
Din aripi, şi-n curând s-alină,
Iar roşul mac închide floarea,
Din ochi clipeşte-ncet cicoarea
Şi-adoarme-apoi şi ea.
Eu cred c-a obosit pădurea,
Căci ziua-ntreag-a tot cântat
Şi tace-acum gândind aiurea.
Sub dealuri amurgeşte zarea,
Se-ntunecă prin văi cărarea
Şi-i umbră peste sat.
Peste culmi încet amurgul moare
Şi-ntors cu faţa cătr-apus
Dă semne nopţii din ponoare.
Ea-mbracă haine-ntunecate
Şi liniştit din aripi bate
Plutind tăcută-n sus.
Tăciunii-n vatră dau lumină;
Pe drumul de drumeţi sărac
Mai vezi fugind câte-o vecină
Să ceară cu-mprumut jaratec;
Grăbit, dă roate, singuratec,
Tăcutul liliac.
Şi tot mai noapte-apoi se face,
Păduri şi ape-adorm acum;
Dun cer scoboar-adânca pace.
Ici-colo vrun zăvor mai sună –
Începe-a se zări de lună
Şi-i linişte pe drum.
Copiii dorm, visându-şi jocul.
Mai toarce mama. În curând,
Pe vatră ea-nvăleşte focul,
Încuie uşile la tindă,
Se culc-apoi. Iar cariu-n grindă
S-aude-acum rozând.