Question

Compunere cu gândul la vacanta

Answer 1

Stau linistita in banca mea din randul de la fereastra.Nostalgia zilelor calduroase a
inceput sa-mi bantuie gandurile usor .Nu ma mai pot concentra la ore,gandul zboare pe taramuri doar de el stiute.
Profesorul vorbeste sacadat ,eu ma gandesc la marea nesfarsita cu valuri inspumate, la nisipul fin si argintiu si la sagetile aurii ale soarelui care imi bronzeaza usor trupul.
Scoala este pe sfarsite iar eu ,privesc pierduta pe geam si ma gandesc la vacanta.Ma gandesc la livezile imbelsugate ale bunicii, la pasunile pline cu verdeata unde alerg desculta printre minunatele flori ,la padurea umbroasa de unde culeg ciuperci si fragi.
O adiere usoara a vantului ce se strecoara prin crapatura geamului,ma trezeste din visare,clopotelul suna zgomotos pauza,im iau ghiozdanul si plec.
Ma opresc in parcul din fata scolii si imi continui visarea ,este minunat sa visezi .

Answer 2

Un an scolar de munca in care vacantele intersemestriale nu au fost decat o perioada de respiro , precum cateva picaturi in mijlocul oceanului, o perioada 
plina de noi incercari , noi provocari , efort sustinut de autodepasire in educatia formala ( scoala) cu toate responsabilitatile care deriva din aceste aspecte, si-au 
pus amprenta si asupra mea.Ma gandesc la vacanta de vara cam din timpul vacantei de Paste, hoinaresc cu imaginatia adolescentului prin toate locurile unde,
in mod ritualic imi petrec vacantele dintre anii scolari. Revad padurea de la marginea micului orasel de munte , orasel ramas patriarhal, loc in care fiecare cunoaste pe toata lumea, si fiecare saluta pe toata lumea, iar prenumele meu , in 
ciuda faptului ca am crescut, ramane prins in tipare diminutivale , pentru ca eu,
raman mereu "nepotelul"dnei profesoare. Retraiesc imaginativ fiecare colt al urbei 
respective , ma autoinvit in fiecare casa abandonata care isi traieste batranetea uzata dupa atatea generatii care i-au incantat camerele candva luminoase , iar acum palide si fantomatice. Sunt copil, ma bucur si de soare dar si de "aventuri" nevinovate , mai sar gardul si ma ospatez si din livezile vecinilor , iar in momentul 
in care am siguranta ca sunt nevazut aud cate un glas sagalnic : "mai copii, sa stiti ca avem si poarta ". Da, e lumea vacantelor, este locul unde , intr-un fel pare ca a ramas timpul in loc, dar nu orice timp, ci timpul vacantelor mele.