compunere cu titlul ,,pinguinul Apolodor la mare,,
Răspunsuri la întrebare
Răspuns de
2
Apolodor este
În afara fraţilor de sînge, pe care îi caută străbătînd lumea în lung şi-n lat, Apolodor are - fără să ştie, dar nu fără să o arate - şi fraţi literari. Dacă spre cei dintîi el se îndreaptă, cei din urmă duc fără îndoială la spaţiul literar de unde el provine. Un frate mai mare al lui Apolodor este grecul Odysseus. Efigia protectoare a fratelui mai mare este cea mai sigură garanţie că micul pinguin va scăpa teafăr din toate încercările. Despre Odysseus, Homer povesteşte că s-a acoperit de glorie sub zidurile Troiei împreună cu ceilalţi regi achei şi a contribuit printr-o stratagemă decisivă la căderea cetăţii asediate ani de-a rîndul. Adevărata probă a supravieţuirii el a trebuit să o treacă însă abia pe drumul către casă (nostos), în lupta trudnică şi anonimă cu soarta, zeii şi stihiile. Odysseus este de aceea pentru posteritate nu atît eroul de la Troia, cît multîncercatul rătăcitor prin lume, care răzbeşte datorită perseverenţei şi ingeniozităţii.
Pentru orice parcurs iniţiatic spre o Ithaka generică, Odysseia oferă o tipologie a obstacolelor ce se pot ivi în cale. Prigoană înverşunată, ostilitate făţişă şi violentă, primejdie ascunsă sub aparenţă ademenitoare, bunăvoinţă sufocantă, dragoste cu de-a sila, desfătare paradisiacă şi amnezică: paleta de pericole capabile a-l abate din drum pe călător şi a-l împiedica să-şi atingă ţinta cuprinde în egală măsură prieteni şi neprieteni, îngeri şi monştri, splendori şi orori. Mergînd pe urmele lui Odysseus, nu este de mirare că Apolodor trece şi el prin cîteva încercări homerice.
Duşmanul cel mai aprig al lui Odysseus este Poseidon, zeul mărilor. Acesta îl hăituieşte pretutindeni cu o ură neîmpăcată pentru a-şi răzbuna fiul, pe Kyklopul Polyphemos. Căci Odysseus, ajuns împreună cu tovarăşii săi pe insula antropofagilor Kyklopi şi ţinut captiv de fiorosul Polyphemos în peştera sa, îl orbise pe fiul lui Poseidon după ce îl îmbătase în prealabil cu vin. Iată cum descrie Homer hidoasa creatură ce s-a ghiftuit pe îndelete cu cîţiva dintre nefericiţii săi oaspeţi: ,Zise, şi se hului, jos pe spate căzînd, dintr-o dată/ Şi-astfel zăcea, într-o parte cu capul, căci somnul pîrdalnic/ Îl doborîse de tot: din gîtlej îi ţîşneau vin cu resturi,/ Boţuri de carne de om - rîgîia şi vărsa ca beţivii" (Odysseia 9, 371-4; citate, aici şi în continuare, după traducerea lui Dan Sluşanschi). Un personaj nu mai puţin respingător întîlneşte şi Apolodor la scurtă vreme după sosirea sa în America, pe cînd era cow-boy la ferma ,Taurul vioi": ,Dar, într-o vineri, s-a ivit,/ În preajma fermei, un bandit,/ Un hoţ de vite renumit,/ Un beţivan îngrozitor,/ Salliver Tom, un pistolar./ Şi tot ţinutul tremura/ Şi el trecea nepăsător,/ Călare pe un armăsar,/ Şi jefuia şi ucid prin lume. Motivul i-l dezvăluie chiar teribilul său duşman la prima întîlnire faţă în faţă: ,- Sînt tatăl lui Salliver Tom./ Tu l-ai închis. Eu îmarcă o ,schimbare de caracter" a eroului său în această perioadă. Trezirea la realitate, ce demască iluzia colorată în toată goliciunea ei, este o răbufnire a memoriei înăbuşit: ,Şius-o aşa un an sau doi,/ Dar într-o zi (sau luni sau joi)/ Şi-a amintit Apolodor/ De fraţii lui şi-a plîns de dor" (§ 27). Ca şi la Circul din Bucuti, unde se întreabă întîia dată asupra menirii sale, chemarea străbunilor irumpe în cîmpul conştiinţei atunci cînd Apolodpare a fi atins tot ce î putea dori de la viaţă. Uitarea cea mai adîncntrcît este uitare a ceva, ascunde deja în sine sîmburele amintirii. curs, ci aşteaptă chiar la întoarcerea acasă. Odysseus îşi găseşte palatul ocupat de străini care poftesc la soţia-i lipsită de apărare şi se vede nevoit să îşi pună în joc toate resursele pentru a-şi redobîndi căminul şi autoritatea. Apolodor, ce-i drept, nu are parte de nici o confruntare deschisă la finalul rvoios decît rătăcirile învingătorului de la Troia pînă în insula natală.
În afara fraţilor de sînge, pe care îi caută străbătînd lumea în lung şi-n lat, Apolodor are - fără să ştie, dar nu fără să o arate - şi fraţi literari. Dacă spre cei dintîi el se îndreaptă, cei din urmă duc fără îndoială la spaţiul literar de unde el provine. Un frate mai mare al lui Apolodor este grecul Odysseus. Efigia protectoare a fratelui mai mare este cea mai sigură garanţie că micul pinguin va scăpa teafăr din toate încercările. Despre Odysseus, Homer povesteşte că s-a acoperit de glorie sub zidurile Troiei împreună cu ceilalţi regi achei şi a contribuit printr-o stratagemă decisivă la căderea cetăţii asediate ani de-a rîndul. Adevărata probă a supravieţuirii el a trebuit să o treacă însă abia pe drumul către casă (nostos), în lupta trudnică şi anonimă cu soarta, zeii şi stihiile. Odysseus este de aceea pentru posteritate nu atît eroul de la Troia, cît multîncercatul rătăcitor prin lume, care răzbeşte datorită perseverenţei şi ingeniozităţii.
Pentru orice parcurs iniţiatic spre o Ithaka generică, Odysseia oferă o tipologie a obstacolelor ce se pot ivi în cale. Prigoană înverşunată, ostilitate făţişă şi violentă, primejdie ascunsă sub aparenţă ademenitoare, bunăvoinţă sufocantă, dragoste cu de-a sila, desfătare paradisiacă şi amnezică: paleta de pericole capabile a-l abate din drum pe călător şi a-l împiedica să-şi atingă ţinta cuprinde în egală măsură prieteni şi neprieteni, îngeri şi monştri, splendori şi orori. Mergînd pe urmele lui Odysseus, nu este de mirare că Apolodor trece şi el prin cîteva încercări homerice.
Duşmanul cel mai aprig al lui Odysseus este Poseidon, zeul mărilor. Acesta îl hăituieşte pretutindeni cu o ură neîmpăcată pentru a-şi răzbuna fiul, pe Kyklopul Polyphemos. Căci Odysseus, ajuns împreună cu tovarăşii săi pe insula antropofagilor Kyklopi şi ţinut captiv de fiorosul Polyphemos în peştera sa, îl orbise pe fiul lui Poseidon după ce îl îmbătase în prealabil cu vin. Iată cum descrie Homer hidoasa creatură ce s-a ghiftuit pe îndelete cu cîţiva dintre nefericiţii săi oaspeţi: ,Zise, şi se hului, jos pe spate căzînd, dintr-o dată/ Şi-astfel zăcea, într-o parte cu capul, căci somnul pîrdalnic/ Îl doborîse de tot: din gîtlej îi ţîşneau vin cu resturi,/ Boţuri de carne de om - rîgîia şi vărsa ca beţivii" (Odysseia 9, 371-4; citate, aici şi în continuare, după traducerea lui Dan Sluşanschi). Un personaj nu mai puţin respingător întîlneşte şi Apolodor la scurtă vreme după sosirea sa în America, pe cînd era cow-boy la ferma ,Taurul vioi": ,Dar, într-o vineri, s-a ivit,/ În preajma fermei, un bandit,/ Un hoţ de vite renumit,/ Un beţivan îngrozitor,/ Salliver Tom, un pistolar./ Şi tot ţinutul tremura/ Şi el trecea nepăsător,/ Călare pe un armăsar,/ Şi jefuia şi ucid prin lume. Motivul i-l dezvăluie chiar teribilul său duşman la prima întîlnire faţă în faţă: ,- Sînt tatăl lui Salliver Tom./ Tu l-ai închis. Eu îmarcă o ,schimbare de caracter" a eroului său în această perioadă. Trezirea la realitate, ce demască iluzia colorată în toată goliciunea ei, este o răbufnire a memoriei înăbuşit: ,Şius-o aşa un an sau doi,/ Dar într-o zi (sau luni sau joi)/ Şi-a amintit Apolodor/ De fraţii lui şi-a plîns de dor" (§ 27). Ca şi la Circul din Bucuti, unde se întreabă întîia dată asupra menirii sale, chemarea străbunilor irumpe în cîmpul conştiinţei atunci cînd Apolodpare a fi atins tot ce î putea dori de la viaţă. Uitarea cea mai adîncntrcît este uitare a ceva, ascunde deja în sine sîmburele amintirii. curs, ci aşteaptă chiar la întoarcerea acasă. Odysseus îşi găseşte palatul ocupat de străini care poftesc la soţia-i lipsită de apărare şi se vede nevoit să îşi pună în joc toate resursele pentru a-şi redobîndi căminul şi autoritatea. Apolodor, ce-i drept, nu are parte de nici o confruntare deschisă la finalul rvoios decît rătăcirile învingătorului de la Troia pînă în insula natală.
Sebivostinar:
asta nu e o compunere
Răspuns de
2
odata apolodor i sa facut frig si sa dus la mare
pana atunci el se simtea singur deoarece era singurul pinguin dar pana la urma un copil ii spune ca nu trebuie sa fie trist deoarece isi poate face si alti prieteni
pana la urma asa a facut sa inprietenit cu toti coipi si se jucau inpreuna dar pana la urma se dusesera acasa
atunci ii era dor de prieteni lui cei noi
asaca sa dus in fiecare saptamana la mare si nu a mai fost trist niciodata
pana atunci el se simtea singur deoarece era singurul pinguin dar pana la urma un copil ii spune ca nu trebuie sa fie trist deoarece isi poate face si alti prieteni
pana la urma asa a facut sa inprietenit cu toti coipi si se jucau inpreuna dar pana la urma se dusesera acasa
atunci ii era dor de prieteni lui cei noi
asaca sa dus in fiecare saptamana la mare si nu a mai fost trist niciodata
Alte întrebări interesante
Chimie,
8 ani în urmă
Matematică,
8 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Matematică,
9 ani în urmă
Limba română,
9 ani în urmă