Compunere despre viata femeilor in primul Razboi Mondial.
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Este o eroare să credem că femeile nu au dovedit stăpânire de sine, curaj aproape nebunesc şi multă dăruire în ceea ce au înfăptuit. În timpul primului război mondial, cel puţin.
Chiar dacă femeile din România nu au participat masiv la efortul de război în industria de apărare, fiindcă această ramură economică se găsea la începuturile sale la noi, acţiunile şi faptele lor nu se află nici azi la o distanţă de o sută de ani, mai prejos de cele ale congenerelor lor din Franţa, Anglia, Germania sau Rusia.
Diviziunea socială a României vechiului Regat a fost bine conturată. Doamne din înalta societate şi femei obişnuite din pătura de jos. După cum spuneam, curajul nu le-a diferenţiat aşa cum o făcea statusul social şi de clasă.
Regina Maria a dat un exemplu personal marcant pentru societatea feminină de la noi. Tot regina Maria a fost cea care a impulsionat ori de câte ori a fost nevoie pe politicienii români aflaţi uneori într-o criză de neîncredere.
Trăsăturile reginei Maria au „contaminat” moralul femeilor din jurul său, dar a reverberat şi în sânul populaţiei majoritare feminine, aşa că nu este de mirare că femeile şi-au însuşit puncte de vedere la care nici nu se gândiseră, au dobândit o siguranţă că victoria sau succesul proiectului naţional va fi şi parte a efortului lor.
Avem cazuri documentate de femei care s-au solidarizat cu cauza naţională – război pentru reîntregire – fie că se găseau în reţeaua de asistenţă mobilă medicală, fie că se întâlneau în linia întâi a frontului, ca observatori militari, în serviciul auxiliar, agent de informaţii sau chiar voluntare cu arma în mână.
Au fost consemnate acţiuni şi atitudini ale femeilor şi din teritoriul ocupat – 76 la sută din întreaga suprafaţă a Vechiului regat – care au ştiut ca prin intervenţia împotriva deciziilor ocupantului sau ilustrarea opoziţiei prin manifestări de frondă la adresa militarilor Puterilor Centtrale le putem acorda încredere şi recunoştinţă. Invitatul ediţie aduce în acest sens două exemple lămuritoare.
Educaţia în spirit naţional pe care în forme diferite au primit-o femeile din România a dat rezultate foarte bune în purtările acestora, au conferit o ţinută demnă şi fără cusur, proprii unei situaţii morale sănătoase.
Trebuie să menţionăm şi pierderile înregistrate de populaţia feminină. Acestea au pierit fie din cauza directă a războiului, fie din cauza condiţiilor grele de viaţă, în teritoriul ocupat, ori în Moldova, în timul unor ierni grele şi a valurilor de boli infecţioase necruţătoare.
Am putea afirma fără tăgadă că cele mai multe din femeile din România s-au dovedit egale ale bărbaţilor şi uneori chiar deasupra lor prin spiritul de muncă, responsabilitate şi jerfă pentru o cauză aproape unanimă.
Istoriografia consemnează şi pe femeile care s-au dovedit mai puţin echipate pentru astfel de încercări, slăbiciunile lor în faţa adversarilor au provocat suferinţă şi decepţie printre ceilalţi. Şi în acest caz, invitatul ediţiei aduce câteva argumente şi lasă deschisă cercetarea istorică în acest sens.