Compunere. Imaginează-ți ca ești un desen animat care aterizează brusc în lumea contemporana ce simți și ce faci pentru a putea ajunge în lumea animata
Va rog mult dau inim stele de toate
Răspunsuri la întrebare
Muzice începe să se audă iarăși pe fundal, iar Goofy, Donald și ceilalți își ocupă locurile obișnuite. Am un sentiment neobișnuit, de parcă un gând mă impiedică să execut coregrafia.
- Micky, șoptește Minnie. Ocupă-ți locul!
- Locul meu? îi vorbesc confuz. Îmi pare rău!
Părăsesc grăbit scena și mă îndrept către fereastră. Nu sunt în largul meu. Deodată, geamul crapă și un ciob cade. În spatele lui se dovedește a fi beznă totală. Un impuls mă face să descopăr ce e acolo, iar când mâna mea atinge panoul negru sunt atras într-un tunel nesfârșit. Picioarele mele plutesc în gol, iar tot ce pot auzi este țipătul meu și sunetul unui avion care e pe cale să se prăbușească. Realizez că eu sunt obiectul în cădere. Mă fulgeră ideea că momentul izbirii de pământ se apropie.
Tălpile mele simt din nou solul sub ele și aterizez pe picioare. Respirația mi-a revenit, dar încă sunt înconjurat de beznă. Tavanul se deosebește la fel de nedefinit, asigurându-mă că nimeni nu mă poate auzi de aici. Cercetez și descopăr un obiect, ca un mâner. Apăs pe presupusa clanță, iar ușa se deschide, dezvăluind o nouă lume.
Mă aflu într-un tomberon, în înfundătura unei alee murdare. Culorile par lipsite de viață aici. Deasupra, cerul este gri. Pășesc afară din cutia murdară și o iau înaite fără o direcție. Oare unde sunt? Un sunet deranjat străbate atmosfera și mă îndeamnă să-l urmez, găsind strada, care este plină de mașini galbene. Claxoanele lor sună neîncetat. Numeroase chipuri se apropie, formând o mulțime. Mă ascund lângă o vitrină, pentru a evita acești străini. Ușa magazinului cu vitrina se deschide brusc:
- Și să nu te mai prind pe aici! o mână puternică împinge un băiețel afară.
Băiatul scoate limba și se întoarce apoi spre mine. Trăsăturile lui au înlemnit, mai puțin nasul său cârn și murdar, care pare să miroasă ceva.
- Tu, tu, arată spre mine. Tu esti Micky Mouse!
- Mă cunoști? O, te rog să mă ajuți! îl prind de mână.
- Eu, eu, îndrugă acesta.
- Ah, unde îmi sunt manierele? realizez. Cum vă numiți?
- Eu sunt cel mai mare fan! izbucnește. Tim, domnule, sunt Tim! îmi strânge mâna.
- Oh, Tim, cum adică "cel mai mare fan"?
- Show-ul tău, îl urmăresc din totdeauna, începe emoționat. Desigur, ultimele episoade nu le-a văzut nimeni, de când ați abandonat!
- Oh, îți mulțumesc. Despre ce show e vorba? L-am abandonat?
- Tu nu știi? Privește aici, în vitrină, la televizor!
Ne întoarcem iar la televizorul de după vitrină îi văd pe prietenii mei și pe mine! Nu-mi vine să cred! Tot timpul ăsta am fost vedeta unui show.
- Tim, băiete, îl prind de mânecă. Sunt fenomenal! Am rezolvat problemele tuturor! Unde e ultimul meu episod?
- Ei bine, nu există! dă neputincios din umeri. Uite aici, scoate o foaie de la spate, scrie în ziar:"Animator concediat la Disney"...A, nu! Aici:"Micky a dispărut din propriul show!". Vezi?
- Oh, lovesc cu pumnul în aer. Dar eram așa bun! Trebuie să mă întorc! Ajută-mă, Tim!
Îi povestesc cum am ajuns aici, iar aesta oftează, căutând o idee.
- Știu, strigă deodată! Poate trebuie să spargi ecranul TV-ului și te vei întoarce. Am un plan: urmează-mă.
Fluieră relaxat, iar eu îi urmez exemplul. Deschide ușa magazinului și intră, urmat de mine din umbră și de sunetul clopoțelului de la intrare.
- Iar ai venit aici? Ți-am zis, hoț mic! se apropie vânzătorul.
- Acum! dă semnalul Tim și îmi aruncă un obiect de lemn în mănă.
Îl prind și sparg ecranul televizorului. Tim îmi zâmbește, lăsându-se prins. Ating ecranul și mă simt atras iar în tuneleul nergu. De data aceasta, aterizez înapoi în lumea mea. Mă întorc către fereastră și spun stăpânit de lacrimi:
- Mulțumesc, Tim!