compuneți o întâmplare din viața voastră.Puneti un titlu potrivit!
dau 100 puncte
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
În fiecare zi mergeam pe același drum spre școală. Nimic nu părea să anunțe vreun eveniment ieșit din comun. Același bloc cu ferestre mari de sticlă la colțul primei străzi, același magazin în lungul străzii, nu prea aglomerate, aceeași doamnă la chioșcul de ziare, care îmi zâmbea în fiecare dimineață, copacii înmuguriți de primăvară pe aleea paralela cu trotuarul. Semaforul era pe culoarea verde în dreptul pizzeriei, iar după, în dreptul gangului, același vagabond care vorbea tare și urât, pe care îl văd de vreo câteva zile. Un vagabond îmbrăcat în haine ponosite, cerșind gălăgios tot timpul, înconjurat de o mulțime de sacoșe murdare și rupte, cu doi câini mari foindu-se pe lângă el. Lumea îl ocolea.
În dimineața aceasta, zăresc cu coada ochiului, după una dintre sacoșe, un cățel mic, plăpând, scheunând, probabil, de foame. Am trecut mai departe, ocolind larg locul unde stătea vagabondul.
Am ajuns la școală și am intrat în clasă. Am început să vorbesc cu colegii, a intrat și doamna învățătoare imediat și am uitat cu totul despre viața chinuită a micuțului cățel. Orele s-au terminat, am ajuns acasă, am mâncat, mi-am făcut temele, am fost în vizită la prietenul meu Codrin și apoi am mers la somn. Am visat cum sărmanul cățeluș a murit și nimeni nu s-a îngrijit de el măcar să îl învelească.
A doua zi, dimineața, mi-am luat la revedere de la mama și am plecat spre scoală, pe același drum. Au început să îmi revină în minte imaginile de ieri ale micuțului cățel flămând și visul de azi noapte. Am început să plâng pe stradă și să mă gândesc ce viață chinuită au bietele animăluțe și ce fericiți suntem noi, copiii, că avem părinți care ne iubesc și ne îngrijesc.
Și cum mergeam eu pe strada, m-am înfuriat atât de tare, că m-am trezit în fața locului în care era vagabondul. Cu cea mai mare determinare, m-am năpustit printre sacoșele murdare și câinii care lătrau și am luat cățelul în brate. Imediat, am rupt-o la fugă, instinctiv, spre casă.
Când am deschis poarta, mama a rămas înmărmurită. Nu se aștepta să mă vadă atât de repede acasă. Mai târziu mi-a spus cât de tare se speriase, dar că acum este mândră de curajul pe care l-am avut.