conspect la poezie "și dacă scrisă" de Mihai Eminescu
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
“Si dacă…” pune in evidență o relatie de dependenta intre universul “real” al naturii si spatiul afectiv al umanului. Iubirea evocata de Eminescu, în aceasta poezie, poate fi ințeleasă ca ideal ce se poate realiza prin sacrificiu Cele trei strofe repetă cu mici modificari, o structură unica in jurul propozitiei principale , redusa la un singur verb: “E” a existentei universale.
In cadrul grupului verbal se constata subordonarea prin functia tranzitiva si reflexiva a limbajului poetic. Astfel, in prima strofa verbele au mai ales sens propriu: ramurile “bat”, “sa te am” in minte, si “sa te apropii”. Doar verbul “se cutremur” (plopii) are sens figurat. In strofa a doua verbele au sens figurat stele “bat in lac” luminand, inseninand gandul. Verbele din ultima strofa au o mai mare capacitate de abstractizare. Se sugereaza o realitate afectiva de nuantă meditativa si filozofică gândurile rele, durerea dispar asemenea norilor desi, iubita fiind singura din viata poetului in ipostaza de amintire.
Referitor la semnificații, ni se sugerează prin procedee sintactice faptul că existența naturii influenteaza starile sufletesti ale indragostitului.
Poetul proiecteaza sentimentul iubirii in eternitate, pledând, ca de altfel in intreaga sa creatie, de la “De-as avea” pana la “Luceafarul” pentru spiritualizarea sentimentului. “Eminescu spunea Titu Maiorescu, cauta dragostea nu femeia..” si aceasta viziune confera poeziei “Si daca.” lumina si seninatate, armonie si liniste mioritica Durerea despartirii se împletește cu imaginea iubirii de altadată dar dispare treptat pe măsură ce amintirea iubitei cuprinde intreaga fire: “E ca durerea mea s-o-mpac/ Inseninandu-mi gandul”. Asadar, poetul intelege iubirea ca pe un sentiment profund, ce nu se supune unor limite de spatiu si timp, si ca pe o victorie asupra mortii si a uitarii.
Explicație: