copilăria că o poveste copunere.
Răspunsuri la întrebare
Explicație:
Nea Relu și dl Dumitru sunt vecini de o viață.Amandoi sunt cam de aceiași vârstă, adică vreo 75 de ani.Poarta aceleași pălării vechi,au ochelari aproape la fel de strâmbi, mustăți întoarse și două toiage,pe care se sprijină mereu, când stau în dreptul porții, parcă așteaptă pe cineva.
Într-o duminică,eu și bunicul am pornit spre magazin.Pe o bancă se zăreau cei doi prieteni,care urmăreau cu privirile triste niște copilași ce se jucau cu o minge.
Bunicul se apropie, îl salută și îi întreabă:
-Ce faceți dragi vecini?
-Uite ne amintim de tinerețile noastre,Ticule.
-Frumos mai era când eram flăcăi și nimic nu ne durea!spune nea Relu.
-Aveam curtea plină de păsări și în fiecare dimineață ne trezeam până la răsăritul soarelui să ne hrănim.
Cei doi prieteni incep a ne povesti cum dupa plecarea părinților pe câmp începea adevărata lor adventura.Nea Relu își amintește râzând cât de îndemânatic a fost el, când într-o zi a luat bicicleta tatălui său și a făcut pană.
De frică să nu îl ciufulească,a stat o după-amiază întreaga sa o repare.Toata ziua explorau luncile din prejur,se jucau cu pietrele, hrăneau puii de păsări prin cuiburi,cu bețe se luptau cu buruienile înalte.
-Ce mai!?Zile fantastice mai trăiam! spunea dl Dumitru,ridicandu-se de pe bancă și ciufulindusi un pic părul.
-Mai Dumitre, îți mai amintești duminicile la scăldat în lacul din capătul satului? Îl mai tii minte pe Ion de lângă școala l,care ne urmărea mereu, zicând că el pe noi ne vrea de prieteni?
-Cum să nu Relule, pai ce pot uita eu acelr zile de fericire?
Tare îmi mai plăcea să ascult poveștile celor doi prieteni
Coroniță pls? mi-a luat o oră sa scriu