Creează un basm de 1-2 pagini pe orice tema.
Răspunsuri la întrebare
A fost odată ca niciodată pe vremea când scria musca pe
perete, mai mincinos cine nu crede, un împărat bogat care avea trei ----
3 ---- feciori. Ca să testeze vitejia fiilor săi, împăratul se
prefăcu a fi bolnav de moarte și chemă vraciul care în prezența fiilor îi spuse
că singura tămăduire la boala lui este de a mânca prazul de aur din grădina
Olteanului Turbat. Atunci fiul cel mare ceru voie împăratului să se ducă în
acel ținut și să-i aducă planta rară pentru vindecare. Împăratul își dădu
consimțământul și Fiul cel mare alese pe cel mai rapid armăsar și plecă.
Împăratul o luă pe o potecă secretă și se băgă sub un pod cu o piele de urs pe
el și așteptă.Când ajunse fiul cel mare la pod, impăratul ieși de sub pod și
fiul se sperie și se-ntoarse acasă povestind că o namilă de cinci metri l-ar fi
atacat. La fel păți și fiul cel mijlociu.
Mezinul îndrăzni să ceară și el voie. Toți
bufniră în râs, dar împăratul, adept al justiției drepte îi acordă și acestuia
dreptul de a încerca. Mezinul se duse în grajd unde mai erau doar---- 7----
șapte cai și se împiedică de o mârțoagă. Această i se adresă:
alege-mă pe mine stăpâne că sunt cea mai bună! Mezinul răspunse . Nu vezi cum
arăți? La care iapa îi sugeră să-i dea un făraș de jăratic și deveni o
mândrețe. Plecară ei, ajunseră la pod, ieși tatăl, mezinul scoase sabia și când
vru să străpungă ursul, împăratul strigă: -Stai fiule, nu da, sunt eu , tatăl
tău! Acesta se opri și se-ntoarseră la palat împreună. Ajunși la palat,
împăratul se prăbuși pe lespede. Chemară vraciul și acesta declaraă uimitorul
adevăr împăratului Suferea de boala pe care o simulase și remediul nu era decât
Prazul de aur. Mezinul fără ezitare ceru permisiunea să plece după remediu.
După multe tergiversări, împăratul fu de acord. Mezinul își lua ceva hrană
într-o deseagă, arcul cu săgeți și paloșul făcut de Moș Vasile a lui Firicică,
făurarul împărăției.Străbătu Pădurea Sarului și după ----9---- nouă
zile, ajunse la gâldanu vrăjitoarei din lintiță.
Povestea e prea lungă, veți afla urmarea data
viitoare!
A fost odata ca niciodată o copilă orfană, care trăia în coliba sărăcăcioasă a unei femei sărmane din Regatul Celor Patru Sute de Mări. Fetița fusese găsită aruncată la marginea uliței, femeia a luat-o și a crescut-o cum a știut ea mai bine, cu multă dragoste și cu te miri ce avea prin căscioară: o bucată de mămăligă rece și niște brânză veche, aruncată de bogătașii din sat. Dar fetița, pe nume Lia, creștea de la o zi la alta tot mai frumoasă și mai bună la suflet. Și atât de mult o iubea pe femeia care îi salvase viața și o luase sub aripa ei protectoare, încât era harnică și o ajuta în toate treburile casei
Într-o zi, a trecut prin satul lor Regele ținutului, însoțit de cei doi fii ai lui și de un alai numeros. Veneau de departe, din Regatul Celor Patru Sute de Munți. Fuseseră la vânătoare și se întorceau la curtea împărătească. Fiii regelui erau tare veseli. Unul dintre ei, Damian, era înalt și frumos, cu plete blonde ce alunecau lin pe umeri, iar celălalt, Nero, era scund, gras și părul lui negru, tuns scurt, stătea ca niște țepi de arici.
Amândoi au văzut-o pe Lia în pragul bordeiului ei și s-au îndrăgostit pe loc. I-au cerut regelui să facă nunta. Acesta a fost de acord, dar nu știa cărui fiu să-i dea fata asta cuminte, harnică și frumoasă. Se gândi el ce se gândi și cuvântă astfel:
- Care dintre fiii mei poate să vâneze o lebădă din Regatul Celor Patru Sute de Mări, acela se va căsători cu Lia.
- Dar, tată, pe mare nu se găsesc lebede! strigară uimiți cei doi prinți.
- Asta e singura condiție pe care o pun și alta nu! se răsti regele.
Prințul cu părul negru și țepos cunoștea o vrăjitoare rea. Aceasta i-a spus prin somn, într-un vis, să meargă la țărmul mării, să ucidă un pescăruș alb, să-i pună în plisc iarba magică a lebedelor, pentru că pescărușul va reînvia și se va transforma în lebădă.
Prințul primi ideea cu bucurie și înfăptui toate după cum i-a spus vrăjitoarea. Dar nici vrăjitoarea nu știa că mama adevărată a Liei promise către altă vrăjitoare că o lasă să o transforme pe Lia în pescăruș în nopțile cu lună plină. Fără să știe, prințul cel brunet o ucise tocmai pe Lia, pentru că tocmai în acea noapte era lună plină.
- M-ai ucis să mă poți transforma în lebădă, zise Lia către prințul negricios, dar eu chiar lebădă sunt și nu mă deranjează apa sărată a mărilor. Vrăjile sunt acum încurcate, iar eu nu mai pot deveni om în restul zilelor. Nici tu nu te mai poți însura cu mine.
Aflând toate acestea, celălalt prinț se sui pe o corabie și plecă în căutarea Liei. O găsi înotând tristă în compania unor pescăruși. Flăcăul cu plete blonde plânse atât de amarnic, încât Zâna Mărilor îl transformă și pe el în lebădă.
Chiar și azi, daca mergeți în Regatul Celor Patru Sute de Mări, veți fi surprinși să vedeți două lebede albe pe apele mărilor. Sunt stăpânii mărilor și trăiesc în deplină armonie și fericire.
Ș-am încălecat pe-o șa
Și v-am spus povestea-așa!