cum tradițiile moldovenești sunt similare sau diferite față de cele din Marea Britanie. Răspunderi varog
Răspunsuri la întrebare
Avem o varietate de tradiţii la capitolul sărbători de iarnă.
Pe 6 decembrie sărbătorim Sfântul Nicolae, această sărbătoare deschizând uşile celor de iarnă. Specific acestei zi, este faptul că o asteaptă cel mai mult copiii, deoarece în noaptea de Sf. Nicolae, cei care au fost cuminţi pe tot parcursul anului, şi care îşi curăţă mereu încălţămintea, găsesc în ea dulciuri sau multe alte daruri.
De Crăciun, maturii, dar în special copiii umblă cu colindatul de la casă la casă, astfel vestind naşterea Domnului. Copiii fiind mascaţi corespunzător, după colind, sunt răsplătiţi de către gazdă cu dulciuri sau bani.
De Revelion însă, copiii umblă cu uratul, dorindu-le stăpânilor caselor un an nou fericit, prosper şi cu cât mai multe realizări frumoase; recompensele pentru urările copiilor pot fi de asemenea dulciuri.
De Paşti tradiţiile sunt mai numeroase. În ajun de Paşti gospodinele încondeiază ouăle, culoarea tradiţională fiind roşie, mai apoi coc cozonacul, după care în noaptea învierii Domnului, membrii familiei merg la sfinţirea acestor bucate specifice. Iar în dimineaţa după sfinţire, fiecare se spală pe obraji cu un ou roşu şi altul alb, ceea ce simbolizează puterea şi puritatea, acest “ritual” fiind urmat de o masă la care toată familia sărbătoreşte împreună.
O altă sărbătoare semnificativă este Sfântul Andrei, o zi în care fetele se distrează făcând mici vrăjitorii. Cu ajutorul lor ele îşi afla sortitul. Iar băieţii, în această noapte, fură porţile de la casele fetelor, pentru ca acestea, trezindu-se dimineaţa fără ele, să pornească în căutarea lor.
1 Martie este sărbătoarea venirii primăverii. Începând cu această dată toţi locuitorii Moldovei îşi pun pe haine, în regiunea inimii, mărţisoare. Ele prezintă simboluri unice, în care este obligatorie prezenţa culorilor alb şi roşu. Albul semnificând puritatea, iar roşul – viaţa.
traditii britanice :Obiceiul de a decora casele cu plante perene („evergreen”), plante care rămân verzi tot timpul anului (ilice, iederă,vâsc, laur , cimișir), se spune că își are originile în încercarea de a înrădăcina imaginea primei biserici creștine britanice, construite din crengi de copaci pereni.Tradiția aceasta pare însă să fi pornit din perioada druizilor, când oamenii își împodobeau casele cu plante “mereu verzi” pentru a le oferi spiritelor silvane un adăpost pe perioada iernii. A existat o superstiție străveche, conform căreia îți purta ghinion să arunci decorațiile plantelor perene de Crăciun înainte de “a douăsprezecea noapte” (5 ianuarie, ziua de ajun a “Epifaniei”).
Legat de obiceiului sărutului sub creanga de vâsc, se pare că această plantă era înzestrată cu puteri miraculoase, fiind considerată sacră de către druizi. În perioada romană, vâscul reprezenta un simbol al păcii – se spune că atunci când inamicii se întâlneau sub o creangă de vâsc, își lăsau armele deoparte și declarau un armistițiu.
Tot în perioada anterioară Crăciunului se dăruiesc flori de Poinsettia, cunoscute sub numele de “Steaua Crăciunului”, întrucât forma plantei și felul de dispunere a frunzelor ei amintesc de simbolul Stelei din Betleem, care i-a condus pe magi către copilul Iisus.
Pomul de Crăciun a fost popularizat de către prințul Albert , soțul reginei Victoria, care l-a introdus în Casa Regală, pentru întâia dată, în anul 1840. Din 1947, la fiecare Crăciun, Norvegia trimite Marii Britanii un imens brad de Crăciun, ce străjuiește Piața Trafalgar Square, în amintirea colaborării anglo-norvegiene din perioada celui de-Al doilea Război Mondial.