Question

dati-mi o compunere de 200-250 de cuvinte ai carei eroi sa fie un baietel si pantofii lui.va rooooooooooog! titlul sa fie ,,o plimbare cu un prieten neobisnuit''.

Answer 1

O plimbare cu un prieten neobișnuit 

Razele soarelui ce se jucau liber și nebunesc în prima oră a dimineții ajunseseră și pe obrajii mei, începând să mă gâdile. Pierzând în fața lor m-am ridicat din pat bosumflat și am tras perdeaua. Însă, în încercarea mea de a adormi la loc de nicăieri se făcu auzită o voce ce îmi spunea că e deja trecut de nouă și ar trebui să-mi încep ziua. 
Puțin speriat la început mi-am scuturat capul, crezând că doar îmi imaginam aceste lucruri. În timp ce-mi făceam rutina monotonă mă gândeam ce aș putea să fac. Mai întâi mi-a trecut prin cap să merg în parc, dar am realizat că este vară și mai toți își fac traiul nu prin oraș, ci prin alte zone ale țării sau chiar în afară. Am oftat, dar apoi am zis că nu mi-ar strica ceva timp cu mine. Însă, înainte să ies am decis să fac puțină curățenie prin cameră.
Haine aruncate, cărți și caiete puse la grămadă, aveam chiar și o pereche de pantofi în cameră. Cum am terminat m-am îmbrăcat, încălțat, mi-am luat o carte și am ieșit pe ușă.
Pe drum, în timp ce mă gândeam la ale mele am auzit din nou acea voce. De data asta a zis că uitasem să închid poarta. Încremenisem pentru un moment dat, dar după m-am grăbit să văd dacă est adevărat, alergând tot drumu până acasă. Am privit puțin ciudat la poartă căci chiar era neîncuiată și am luat cheile, iar după am plecat din nou puțin speriat.
În parc ajuns mă tot uitam în stânga și dreapta să văd dacă sunt urmărit sau am devenit eu prea paranoic. Dar când să mă așez pe o bancă vocea își făcu iarăși simțită prezența spunându-mi să nu mă panichez căci o cunosc de ceva timp. Am întrebat-o cine e sau ce e, răspunzându-mi să mă uit în jos. Când am făcut-o, pe teneșii mei apăruseră o față care zici că era desenată cu o cariocă, dar simetrică. Îmi zâmbi, după care îmi spuse că ea a apărut datorită dorinței mele de a avea un prieten, pe cineva lângă mine.
La început mi se părea scoasă dintr-un film faza, crezând că visez, dar cu ziua trecând m-am obișnuit. 
Am început să ne plimbăm pe maul lacului din parc căci lor le plăcea acel vânt ușor de lângă mal. În timpul ăsta ei au început să-mi povestească despre magie și că încă este pe pământ, doar că oamenii aleg să fie orbi și să râdă de ea în loc să o vadă. Eu le ziceam despre gândurile mele legate de univers, extratereștrii și alte chestii poate paranormale pentru anumite persoane. Însă de la subiecte așa serioase am început să spunem bancuri și glume, neobservând cum trece timpul. 
Ei mi-au atras atenția că trebuie să începem să mergem spre casă, dar eu am vrut să petrecem noaptea prin oraș mai ales că părinții mei nu erau pe acasă. Nu au fost de acord la început căci sunt puțini speriați, dar am reușit să-i conving.
Avantajul nostru era că stăteam aproape de mare. Am mers pe jos cam două ore și am ajuns acolo. Mi-au zis că efectul o să dispară după douăzeci și patru de ore de la apariția acestuia, dar asta nu înseamnă că e prima și ultima oară când se va întâmpla, ci că mereu când mă simt singur să-i încalț și să-mi doresc un prieten. 
Încet-încet am adormit pe plajă, rămânând cu multe amintiri frumoase despre anumite discutii pe care le-am avut.
În dimineață, adidașii mei deveniseră aceeași pe care i-am încălțat ziua trecută. Dar datorită lor am început să-mi dezvolt credința în magie și am început să scriu diferite povești pe care vreau să le public măcar pe un blog.

Nu știu cât de faină e ideea, e genul ăla de compunere clișeică, dar mai bine decât nimic :))