Question

Datimi si mie rezumatul la poezia ,, Balada unui greier mic'' de George toparceanu!
 

Answer 1

In cuvintele greierului ca si în întregul text îsi face loc umorul, "folosit ca mijloc de transmitere a duiosiei" (D. Micu), caci scriitorul priveste cu îngaduinta, cu întelegere pasivitatea, neglijenta, naivitatea, ca atribute specific omenesti. Un rol important în reliefarea atitudinii poetului îl au si epitetele "toamna gri", glas sfârsit", diminutivul ..piciorus", repetitia "dar de-acus'\ si adjectivele cu rol de nume predicativ "mic si necajit", care îmbogatesc registrul stilistic folosit anterior.
Prin personificarea greierului "care poate fi totodata un om sarmant, [...] un umil functionar. [...] un poet necunoscut, neanteles" (D. Micu), prin atitudinea acestuia, Gcorge Topârceanu prefigureaza fabulele de mai târziu, scrise între 1930-1936, aceasta balada putând fi socotita un exercitiu preliminar, chiar daca îsi are nota ei de originalitate evidenta.

Answer 2

În Balada unui greier mic, de George Topârceanu, subiectul de fabulă este un pretext pentru exersarea amplelor resurse umoristice ale poetului pe o temă îndelung folosită de fabulişti în literatura universală. Cele două personaje, greierul şi furnica, sunt simbolice pentru două ipostaze de viaţă: primul este tipul omului petrecăreţ, fără grija zilei de mâine, ajuns în pragul iernii lipsit de mijloace de trai, celălalt e gospodarul strângător şi cumpătat, care oferă şi o morală, o normă de viaţă: „Ai cântat? Îmi pare bine. / Acum joacă, dacă poţi, / Iar la vară fă ca mine” (Alexandru Donici, Grierul şi furnica).
  E drept că, de-a lungul timpului, poeţii au „ameliorat” cruzimea şi atitudinea furnicii, acordând greierului statutul firesc de artist ce îşi petrece vremea „cu cântare”, meritând, desigur, o răsplată pe măsură: „Furnica [...], / Pricepe de ce e trist; / Fără un minut a pierde, / Aleargă l-al său artist / Împărţind pe jumătate / Provizia cer avea: / «- Am venit să-ţi plătesc, frate, - / Zice-datoria mea; // Cu cântarea ta duioasă / Vara mult m-ai dezmierdat; / Ascultându-te, voioasă, / Pentru doi eu am lucrat»” (George Creţeanu, Greierile şi furnica). Balada lui George Topârceanu pare o parodie, cu accente de tristeţe, totuşi într-un stil ironic, despre soarta greierului la începutul toamnei, anotimp de transformări dramatice în natură, cu urmări îndeosebi asupra fiinţelor mici. Într-un tablou mohorât, cu „dealuri zgribulite” şi „ţarini zdrenţuite”, se profilează, printr-o amplă personificare, chipul noului anotimp, „toamna cea întunecată”, cu un portret detaliat prin epitetul triplu, „lungă, slabă şi zăludă”. E un sezon al dezastrului total, mărit, în mod gradat, printr-o amplă enumeraţie: „Lungă, slabă şi zăludă, / Botezând natura udă / C-un mănunchi de ciumafai, - / Când se scutură de ciudă, / Împrejurul ei departe / Răspândeşte-n evantai / Ploi mărunte, / Frunze moarte, / Stropi de tină, / Guturai”. Sosirea toamnei produce, cu efecte comice, nelinişte şi spaimă în rândul plantelor şi al vieţuitoarelor mărunte, surprinse de urgia schimbării vremii: „Şi cum vine de la munte, / Blestemând / Şi lăcrămând, / Toţi ciulinii de pe vale / Se pitesc prin văgăuni / Iar măceşii de pe câmpuri / O întâmpină în cale / Cu grăbite plecăciuni”. În acest spaţiu cuprins de învălmăşeală, doctul conturează, cu duioşie şi compătimire, prin epitete, „negru, mic, muiat în tuş”, „şi pe-aripi pudrat cu brumă”, portretul greierului, „un greieruş”, surprins „pe coastă, la urcuş”, în „căsuţa lui de humă”. Monologul greierului, care se adresează nemilosului anotimp, început şi încheiat printr-o imagine sonoră, prin onomatopeea „cri-cri-cri”, exprimă o dramă existenţială, de fapt un subiect de fabulă de care artistul ar fi vrut să uite: „- Cri-cri-cri / Toamnă gri, / Nu credeam c-o să mai vii / Înainte de Crăciun, / Că puteam şi eu s-adun / O grăunţă cât de mică, / Ca să nu cer împrumut / La vecina mea furnică, / Fi’ndcă nu-mi dă niciodată, / Şi-apoi umple lumea toată / Că m-am dus şi i-am cerut…”. Finalul poeziei, învăluit de simpatia şi compasiunea poetului, accentuează sentimentul de tristeţe, greierul rămânând lipsit de orice speranţă: „Dar de-acuş s-a isprăvit... // Cri-cri-cri, / Toamnă gri / Tare-s mic şi necăjit”. Greierul devine astfel un cântăreţ al propriei sale condiţii, al imposibilităţii de a se adăposti la venirea anotimpului rece, care semnifică, într-un plan mai larg, condiţia artistului în societate.