DAU 50 DE PUNCTE ȘI COROANĂ!!rezumatul fragmentului
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
In cronica sa la romanul Europolis („Vremea", 1933), Pompiliu Constantinescu retinea la Nicola „originalitatea tipului de aventurier", chiar daca acest aspect al personajului conteaza mai putin, cata vreme esentiala i se pare criticului „repercusiunea sosirii lui asupra colonistilor".
Continand vizibile „semne" ale literaturii de aventuri, fragmentul plaseaza inca de la inceput aventura lui Nicola sub semnul unei forte exterioare care ii impune personajului un drum ce devine in fond unul al supliciului. Aventura ca bucurie a cunoasterii si ca o intrare pe cont propriu in evenimente (pe care, pana la un punct, individul trebuie sa le provoace), distantare fara indoiala de monotona derulare a existentei, este inlocuita cu un itinerar in care fiecare punct este stabilit cu o rigoare aproape mecanica (de altfel, Nicola este prins intr-un mecanism in care propria-i vointa nu mai conteaza, iar individualitatea este vizibil pusa sub semnul intrebarii). Autorul se ambitioneaza sa vorbeasca de „peripetii", care au loc neaparat in timpul unei calatorii pe apa, cu toate ca aceste „peripetii" sunt in realitate cu exactitate programate: individul devine un simplu obiect asupra caruia se exercita o forta ce-l depaseste si-l manevreaza cu brutalitate; ,fusese imbarcat" pe vasul „Luara", dupa care totul („peripetiile") devine previzibil: scoaterea detinutilor pe punte, „ca sa inghita aerul curat, de care erau mai doriti decat de hrana apoi, in fiecare dimineata, „ritualul" spalarii detinutilor prin improscarea lor cu furtunul. Ceea ce tulbura programul acesta, inuman prin derularea lui mecanica, este cu promptitudine inlaturat; panica grozava* de la bord (amenintare a ordinii) este anulata prin afumare cu ,gainat de pasare'''. Al doilea eveniment este acea furtuna „cumplita", care tulbura ordinea intregii naturi in primul rand („norii cerului se unisera cu apa oceanului), careia ii corespunde o semnificativa uniformizare (nedorita) in planul umanului („Nu mai era nicio deosebire. Ofiterii, marinarii si puscariasii erau toti egal?'), cu atat mai mult cu cat forta care se exercita asupra oamenilor o depaseste acum pe cea a Justitiei, ca un fel de reparatie morala, si manifestandu-se sub semnul impersonalului „trebuie": „Trebuia sa pompeze zi si noapte". Pagina lui Jean Bart primeste acum un plus de frumusete prin sugestiile care vizeaza omul pus in fata mortii, intr-o transcriere cu ecouri de epos: „S-au luptat cu moartea cinci zile".
Nici finalul calatoriei nu exclude ideea de peripetie strict controlata, noua fiind pentru personaj doar intrarea lui in alte forme, de o violenta care trimite spre marile experiente ale acestui secol, bantuit de nelinisti si de spectrul regimurilor concentrationare: J-au cercetat, i-au matriculat si i-au impartit pe la diferite servicii"'. Daca intr-o asemenea „ordine" a dezumanizarii viata este evident lipsita de frumusete si de mister, mortii insesi i se refuza in ultima instanta respectul meritat. intr-o viziune violenta si de o incontestabila modernitate, Jean Bart surprinde rechinii care devoreaza mortul aruncat in mare, dramatismul fiind amplificat de faptul ca bataia clopotului isi pierde semnificatiile originare; „clopotul de inmormantare de la capela" marcheaza acum doar timpul profan, al rechinilor, vestind de fiecare data izbanda fiarei asupra omului: „indata ce auzeau sunand clopotul de la capela, se apropiau (rechinii, n.n.). ca la ora de masa, la hrana sigura de carne de om".
Cu adevarat poate incepe aventura pentru Nicola din momentul in care, impreuna cu ceilalti, incepe sa fie chinuit de „ideea de a jug?'. Din acest moment ar putea incepe o calatorie care l-ar scoate pe individ dintr-un univers cu brutalitate limitat. Nicola trebuie sa aleaga intre o realitate concreta (padurea virgina tropicala") si orizontul vag, in primul rand „oceanul pustiu, fara capat", a carui apa „fi atragea pe toti". Aventura inseamna m fond libertate, caci marinarul, repetand gesturi ancestrale, priveste „cu ochii avizi inainte, in largul oceanului", cu atat mai mult cu cat "largul" devine un spatiu generos pentru noi forme (drumul aventurierului, „urma" lui stabilind contururi), in timp ce spatiul desemnat prin „inapoi" inseamna cunoscutul, deja limitatul prin violenta (puscarie"), cu alte cuvinte „umilinta si moarte".