DAU COROANA, O COMPUNERE CU TITLUL PRIETENUL DIN CARTEA MEA, URGENT
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Prietenul din cartea mea
Într-o seară de iarnă geroasă, când aveam 5 ani, stăteam în fața sobei și admiram flăcările care făceau un spectacol de lumini în cameră. Stând întinsă pe covor, neștiind ce să fac, mă uitam în jur cu speranța că îmi va încolți o idee în minte. Astfel, întinsă cum stăteam, deodată îmi fură ochii o carte aruncată în polul opus al camerei. Mă ridic și mă azvârl asupra ei, cu mâinile micuțe ale mele, și o deschid. Sunt focusată asupra literelor din carte. Însă, având o vârstă fragedă, nu știam cum să o citesc, așa că îl rog pe fratele meu mai mare să-mi povestească puțin până la culcare.
El începe să nareze și eu îl urmăresc cu o curiozitate de a afla ce se întâmplă la sfârșit. Era vorba despre un băiat, Charlie, care mergea în aventuri fantastice cu câinele sau, Patrocle.
Deodată, mama strigă din hol: ,,Maria, Darius, culcarea!" și astfel eu și cu fratele meu ne îndreptăm spre dormitor.
Imediat ce mă așez pe pat, un vis mă cuprinde; eram în lumea cărții! Neștiind unde mă aflu, ma reped la cea mai apropiată persoană de acolo și am rămas surprinsă - era chiar Charlie și câinele său, Patrocle! Entuziasmată, mă împrietenesc cu cei doi și astfel pornim în aventuri deasupra galaxiilor, în lumi fantastice și ajungem să ne luptăm chiar și cu pitici diabolici. Însă, după fiecare aventură, visul se termina. Dar, niciodată nu puteam să uit sentimentul trăit după fiecare vis. Totuși, de fiecare dată când adormeam, mereu intram înapoi în lumea cărții - era precum un hobby. Nici nu mai trebuia să mă prezint lui Charlie, el și știa că provin dintr-o altă lume și era curios despre acest tărâm din care făceam parte. Îi spuneam toate prostiile pe care le făceam copiilor de la grădiniță, despre fratele meu mai mare, despre bucatele delicioase ale mamei - eram cei mai buni prieteni! De asemenea, și el îmi povestea mereu ce făcea cât timp eu eram plecată și, cel mai important, niciodată nu explora fără să vin eu.
Însă, într-o noapte, precum stăteam eu în pat, nu puteam să adorm, nici să visez. În următoarele nopți, la fel; ori nu puteam adormi, or adormeam fără să visez. Dar, cu puțin noroc, după multe săptămâni de așteptat, m-am reîntors în tărâmul lui Charlie. Însă Charlie era de negăsit. După o vreme, îl găsesc pe Patrocle - care nu mă mai cunoștea - zburdând lângă un băiat asemenea lui Charlie. Vorbea cu alți copii de vârsta noastră despre diverse lucruri.
După câteva minute de stat împietrită, am realizat cu greu că de fapt, acel băiat era cu adevărat Charlie, matur. Devenise adolescent. Nu-mi venea să cred. Dar, deodată, îmi sare în ochi mâinile mele și realizez că nu numai Charlie a crescut, ci și eu. Copilăria mea s-a bazat pe vise naive și de aceea acum nu mai puteam visa - aveam deja 10 ani.
Astfel, m-am întors bosumflată în lumea mea și, un fapt pe care cu greu am trecut peste este că, pe lângă că timpul trece mai repede în lumea lui Charlie decât în a mea, trebuia să mă despart de prietenul din cartea mea.
~astrasie