Dau coroana. Rapid.Acum .Ajutor.Va rog.....:)))
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
Explicație:
I. 1-F ; 2-A ; 3-A ; 4-F
II. 1-c ; 2-a ; 3-b;
III. 1- credincios
2- Dumnezeu
3- apa
4- soarelui
5- multumeste
6- recunostinta
7- bunatate
IV. a)Mântuitorul întregește explicația: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6:6). Evident, cămara nu este doar camera în accepțiune modernă, ci însăși Sfânta Biserică, când înainte de Cina cea de Taină (momentul euharistic), toți credincioșii rostesc într-un glas această rugăciune.
b) In timpul SF Liturghii Mantuitorul este prezent cu noi.
V. Adesea suntem puși în situația neplăcută să asistăm la o ceartă între cunoscuți ori chiar noi înșine să fim implicați într-o neînțelegere cu cineva sau chiar să mediem un conflict, o tensiune apărută între cei apropiați. Astfel de conflicte pot da naștere la simțăminte de ură, răzbunare și dispreț, rupând comuniunea dintre oameni. Însă mulți nu înțeleg că iertarea aproapelui este o condiție sine qua non pentru dobândirea mântuirii, interpretându-o mai degrab ca o slăbiciune ori chiar o lipsă de demnitate. De aceea se impune o cunoaștere clară și concisă a soluției la întrebarea: de ce trebuie să iert? Un răspuns simplu ar fi: fără iertare nu putem dobândi mântuirea, explicație dată de Însuși Mântuitorul Hristos. Dacă ne amintim de Predica de pe Munte (Matei cap. 5-7), Hristos învaţă că nu se cade să-ţi aduci darul la altar decât după ce te-ai împăcat cu semenul tău. Postul, ne învață părinții filocalici, este nu doar o jertfă, ci și un dar. Așa ne explicăm de ce se mai numește și zeciuială. Însă, ofranda ascezei, nevoinței noastre, nu poate fi primită de Cerescul Tată fără a împlini condiția evanghelică a darului, adică împăcați cu semenii noștri. Din acest motiv, Biserica ne cere în mod explicit la debutul postului să iertăm orice am avea asupra cuiva.
Neiertând celor ce ne greșesc, nici Dumnezeu nu ne iartă, dar nici faptele noastre cele bune nu le primeşte, fapt confirmat de spusele Mântuitorului: „de nu veți ierta din inimă fratelui, nu veți fi iertați” (Matei 18, 35). Ce presupune iertarea din inimă? Părinții duhovnicești ne învață că ea nu trebuie să fie o simplă declarație, formală ori conjuncturală. „Iartă-mă și Dumnezeu să te ierte!” implică o participare totală a ființei omenești în a șterge răul sau supărarea din toată ființa. Iertarea adevărată trebuie să coboare în suflet iubirea și puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au săvârșit sau ne-au dorit răul.Ca să putem uita definitiv vătămătoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat, trebuie să ne asumăm o luptă lăuntrică, o răstignire a poftei filistine de răzbunare, a ispitei de a riposta la răutate cu răutate. Ce-i drept, nu-ţi vine ușor să-i ierți pe cei care, poate, ți-au distrus viața. Dar, dacă Domnul a cerut aceasta, cu siguranță că se poate împlini, căci El nu a împovărat ființa umană cu imperative utopice. Iar dacă, la început, nu reușim să îndeplinim porunca, să-L rugăm pe Hristos să ne ajute. La ceea ce noi nu izbutim, să-L chemăm pe El să pună umărul, ca să trecem peste piatra de poticneală. Numai așa vom simţi cum sufletul nostru înviază din legăturile păcatelor, ale egoismului şi mândriei, căci iertarea sinceră a greşelilor altora întrezărește o șlefuire a sufletului nostru după iubirea milostivă a Domnului nostru Iisus Hristos. Să-I cerem Lui să ne dăruiască puterea sau virtutea de a ierta pe alţii, aşa cum Dumnezeu ne iartă pe noi.
Poate ați observat că în Rugăciunea Domnească rugămintea iertării păcatelor urmează imediat după ce am cerut „pâinea noastră cea spre ființă”. Acest lucru nu este întâmplător, deoarece pentru a merita zilnic pâinea e necesar ca să ne spălăm zilnic de păcate, aşa cum ne spălăm înainte de masă. Iertarea aproapelui este la îndemâna noastră şi ea constituie profilaxia şi terapeutica sufletului în vederea mântuirii fiind, totodată, una dintre cele mai uşoare posibilităţi pe care ni le oferă Dumnezeu pentru izbăvire. Iertarea acordată semenului va aduce sufletului omenesc pacea şi bucuria, pe măsură să-i împlinească menirea devenirii sale ca persoană ce poartă în sine tendinţa spre comuniune, în scopul afirmării în lume a valorilor morale şi sociale. În măsura în care fiecare iartă fratelui său din inimă, aşa cum iartă Dumnezeu, în aceeaşi măsură iertarea, la care Tatăl Ceresc are întotdeauna iniţiativa şi întâietatea, se împlineşte în comunitate şi în fiecare dintre cei care o împărtăşesc fraţilor lor. Numai trăind această părtăşie a iertării descoperim profunzimea cererii din Tatăl Nostru.
Aşadar, prin iertarea aproapelui din inimă, Dumnezeu ne oferă mai multe daruri: iertarea păcatelor, primirea faptelor noastre cele bune, agonisirea mântuirii.