Question

DAU COROANA scrisoarea 3 de Mihai Eminescu incepand asa IATA VINE UN SOL DE PACE . ............

Answer 1

   Iata vine-un sol de pace c-o naframa-n varf de bat.
   Baiazid, privind la dansul, il intreaba cu dispret :
-Ce vrei tu ?
         -Noi? Buna pace! Si de n-o fi cu banat,
   Domnul nostru-ar vrea sa vaza pe maritul imparat.
   La un semn deschisa-i calea si s-apropie de cort
   Un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port,
 -Tu esti Mircea?
               -Da-mparate!
                             -Am venit sa mi te-nchini,
   De nu, schimb a ta coroana intr-o ramura de spini.
 -Ori gand ai, imparate, si oricum vei fi sosit,
  Cat suntem inca pe pace, eu iti zic : Bine-ai venit!
  Despre partea inchinarii insa, Doamne, sa ne ierti;
  Dar acu vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi,
  Ori vei vrea sa faci intoarsa de pe-acuma a ta cale,
  Sa ne dai un semn si noua de mila mariei-tale...
  De-o fi una, de-o fi alta...Ce e scris si pentru noi,
  Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi.

  -Cum?Cand lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot
   Ca intreg Aliotmanul sa se-mpiedece de-un ciot?
   O, tu nici visezi, batrane, cati in cale mi s-au pus!
   Toata floarea cea vestita a intregului Apus,
   Tot ce sta in umbra crucii, imparati si regi s-aduna
   Sa dea piept cu uraganul ridicat de semiluna.
   S-a-mbracat in zale lucii cavalerii de la Malta,
   Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
   Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
   In turbarea-i furtunoasa a cuprins pamant si mare.
   N-au avut decat cu ochiul ori cu mana semn a face,
   Si Apusul isi impinse toate neamurile-ncoace;
   Pentru-a crucii biruinta se miscara rauri-rauri,
   Ori din codri rascolite, ori starnite din pustiuri;
   Zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri,
   Innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
   Se miscau ingrozitoare ca paduri de lanci si sabii,
   Tremura inspaimantata marea de-ale lor corabii!...

   La Nicopole vazut-ai cate tabere s-au strans
   Ca sa steie inainte-mi ca si zidul neinvins.
  Cand vazui a lor multime, cata frunza, cata iarba,
   Cu o ura nempacata mi-am soptit atunci in barba,
   Am jurat ca peste dansii sa trec falnic, fara pas,
   Din pristolul de la Roma sa dau calului ovas...
   Si de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
   Si, purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-un mosneag?
 -De-un mosneag, da, imparate, caci mosneagul ce privesti
   Nu e om de rand, el este domnul Tarii Romanesti.
   Eu nu ti-as dori vrodata sa ajungi sa ne cunosti,
   Nici ca Dunarea sa-nece spumegind a tale osti.
   Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe,
   Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe;
   Multi durara, dupa vremuri, peste dunare vrun pod,
   De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod;
   Imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa
   Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa -
   Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimant,
   Cum venira, se facura toti o apa s-un pamant.
   Te falesti ca inainte-ti rasturnat-ai valvirtej
    Ostile leite-n zale de-mparati si de viteji?
   Tu te lauzi ca Apusul inainte ti s-a pus?...
    Ce-i mana pe ei in lupta, ce-au voit acel Apus?
     Laurii voiau sa-i smulga de pe fruntea ta de fier,
    A credintii biruinta cata orice cavaler.
    Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul...
    Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, riul, ramul,
    Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,
    Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;
    N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid
    Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid?