DAU CORONITA.
As vrea si eu un rezuma la ultimul capitol din amintiri din copilăriei
Va rog am nevoie rapid
Răspunsuri la întrebare
Este reamintită opoziţia lui Nică faţă de plecarea, la dorinţa mamei, către Socola: „Cum nu se dă ursul din bârlog, ţăranul de la munte, strămutat la câmp, şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti”. Căci Iaşul, unde se află seminarul de la Socola, este prea departe, pentru a reveni „la clăci în Humuleşti, pe unde ştiam noi, ţinând‑o tot o fugă, ca telegarii.”. În disperare, băiatul se gândeşte să intre „la călugărie”, în vreun schit, de unde ar putea merge uşor, cu „plosca de rachiu la şold, icrişoare moi cât se poate de multe”, la măicuţele de la Secu şi Agapia, şi îşi propune să o anunţe pe mama despre această hotărâre. Dar nu a mai reuşit să facă acest lucru, căci în momentul când se hotărăşte, „iaca şi soarele răsare, vestind o zi frumoasă”, iar Luca Moşneagu, cărăuşul satului, anunţă că e gata de pornire.
Fiind zi de sărbătoare – „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” – Nică, împreună cu Zaharia, colegul său şi tovarăşul de drum, văd cu regretul în suflet cum „fetele şi flăcăii, gătiţi frumos, [...] foiau prin sat în toate părţile”. Din vârful dealului Paşcanilor băieţii mai aruncă „câte‑o căutătură jalnică spre munţii Neamţului”, despărţindu‑se de locurile dragi. Noaptea poposesc „la Blăgeşti, peste Siretiu, [...] pe prispa unui rotariu”, sufocându‑se de mulţimea de ţânţari ce‑i atacă. Fără să aştepte dimineaţa, cei trei îşi iau rămas bun de la gazdă şi pleacă mai departe.
Intrând în Iaşi, trecătorii îl ironizează pe căruţaş („– Moşule, ie sama de ţine bine telegarii ceia, să nu ieie vânt; că Iaşul ista‑i mare şi, Doamne fereşte, să nu faci vro primejdie!...”), după care călătorii ajung la destinaţie, alături de „o mulţime de dăscălime adunată de pe la catiheţi, din toate judeţele Moldovei: unia mai tineri, iar cei mai mulţi cu nişte târsoage de barbe cât badanalele de mari, şezând pe iarbă, împreună cu părinţii lor, şi preuţi şi mireni, şi mărturisindu‑şi unul altuia păcatele!”.