De adresat cate 3 întrebări la 3 peronaje din cartea "minunea" de Palacio
Răspunsuri la întrebare
Răspuns:
(Editura Arthur, Bucureşti, 2013)
„Nu judeca o carte după copertă.”. Probabil vă întrebaţi: acesta este motto-ul cărţii? Da, acesta e, dar are nevoie de un mic adaos: „Nu judeca o carte un om după copertă chip.”.
Protagonistul cărţii „Minunea” este August Pullman, un băiat de zece ani. Din nefericire, acesta s-a născut cu o diformitate facială îngrozitoare: „Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai rău.”. Acest lucru ne este spus chiar de personajul principal, August. Însă sora lui mai mare, Via, dezvăluie cititorilor cum arată fratele ei: August are ochii cu vreo doi centimetri mai jos decât ar trebui, nu are nici gene, nici sprâncene, nasul lui este mare şi cârnos, capul e scobit pe laterale, dinţii de sus sunt mici şi depărtaţi unul de altul, iar bărbia lui este minusculă. Via îşi iubeşte fratele indiferent cum e şi de multe ori îşi face griji pentru el:
„Oare August îşi dă seama cum îl văd ceilalţi sau a învăţat să se prefacă atât de bine că nu vede şi că nu-l deranjează? Sau poate că îl deranjează? (...) Aş vrea să-l pot întreba aceste lucruri. Aş vrea să-mi spună ce simte.” (pag. 97)
După părerea mea, oricărui cititor i-ar părea rău pentru ghinionul lui August. Însă sunt unii oameni care râd cu răutate de orice persoană diformă. Părinţii lui August, pentru a-şi proteja fiul de privirile şi vorbele oamenilor, îl educă acasă. Într-o zi, însă, vine vremea pentru August să meargă la şcoală ca orice alt copil. August refuză această idee la început, dar nu după mult timp, acceptă propunerea. Astfel, el este trimis la şcoala domnului Tushman, unde îşi face doi noi prieteni: Jack şi Summer. Un băiat pe nume Julian îşi bate joc de August şi îl consideră un „monstru”. Eroul cărţii încearcă din răsputeri să nu-l bage în seamă.
De-a lungul poveştii sunt multe scene triste... Una dintre ele se referă la integrarea lui August în noua sa şcoală. Toţi copiii îl privesc ciudat pe băiat şi nu vor nicidecum să-l atingă: „Cred că seamănă cu atingerea brânzei împuţite din Jurnalul unui puşti. (...) La Şcoala Beecher, eu sunt brânza împuţită.” (pag. 79) Altă scenă tristă surprinde moartea câinelui lui August, Daisy, care suferă de o tumoare uriaşă în abdomen. Părinţii o duc pe Daisy la spital: „(...) doctorul i-a înfipt un ac în picior. După un minut, a murit la tata în braţe. Era tare liniştită, a zis tata. Nu o mai durea nimic. A fost ca şi cum ar fi adormit.” (pag. 234)
În carte, nu numai August este naratorul. Mai multe personaje îşi povestesc întâmplările lor în propriile lor jurnale. Fiecare are câte o părere diferită în legătură cu chipul lui August. Unii spun că sunt obişnuiţi de mult timp cu chipul său, alţii zic că s-au speriat foarte tare când l-au văzut pe băiat pentru prima dată.
August nu îşi descrie faţa. El spune că nu este un băiat obişnuit de zece ani. În ciuda faptului că face activităţi obişnuite, el tot este privit diferit de ceilalţi:
„Mănânc îngheţată. Merg cu bicicleta. Mă joc cu mingea. Am jocuri electronice. Lucrurile astea mă fac obişnuit, presupun. Şi mă simt normal, pe dinăuntru. Dar copiii obişnuiţi nu-i fac pe alţi copii obişnuiţi s-o ia la fugă ţipând pe terenul de joacă. Iar la copiii obişnuiţi nu se holbează lumea