De alcătuit mitul lacrimei
Răspunsuri la întrebare
Era o dată o fetiță și pe ea o numeau lacrima. Era mică, dar frumoasă și mereu tristă și palidă. Ea trăia singură departe de lume pentru a nu o vedea nimeni. Trăia într-o pădurice, dar tot mereu tristă.
Povestea aceasta s-ar întins în toată lumea despre această fată și toți vroiau să o cunoască, dar nimeni nu știa unde să o caute. Nimeni nu știa ce secret avea. Nimeni nu știa că o vrăjitoare o ține slujnică și dacă cineva o găsea fata se va transforma în picătură care va apărea mereu când omul se va întrista.
Într-o zi senină de primăvară, pe când ghioceii înfloreau, a ieșit la vânătoare un tânăr cavaler. Nu era foarte priceput, dar foarte îndemânatic și ținea bine arcul în mână spre țintă. Spre nefericirea tuturor acest cavaler ajunse la o căsuță, mică, dar curată, îngrijită. Lacrima stătea și cu tristețe admira florile primăverii. Cavalerul rătăcit în gânduri se tot apropia de casă. Zărind această fată a rămas pe loc nemișcat. Față s-au speriat, dar într-o clipă se și îndrăgosti și regreta. Dispăruse... Unde ? Cum ? Cavalerului i se păru un vis întipărit pe toată viața de privirea aceea tristă și arzătoare.
De fiecare dată când ne întristăm adânc, apar lacrimile. Lacrima cea tristă apare pe față, ca să ne cunoască tristețea adâncită a fiecăruia din noi.
(din propria creativitate, sper că te-am ajutat)